Acțiuni în sistem integrat, pentru siguranța publică, pe raza județului Alba

Ieri, 18 iulie 2023, peste 180 de polițiști și jandarmi din județul Alba au acționat, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 482 de persoane și au fost verificate 251 de autovehicule.

Au fost constatate 144 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice și la Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 34.600 lei. Au fost retrase 6 certificate de înmatriculare și au fost reținute 5 permise de conducere, din care unul pentru conducere sub influența substanțe interzise.

Au fost efectuate 72 de testări privind consumul de alcool și droguri și au fost constatate 10 infracțiuni.

De exemplu, cu ocazia unei acțiuni care a fost organizată pe raza municipiului Blaj și a celor două secții de poliție rurală arondate, la care au luat parte 43 de polițiști și jandarmi, au fost verificate 115 autovehicule și au fost constatate 52 de abateri de natură contravențională, în valoare de 14.300 de lei. Unui conducător auto i-a fost reținut permisul de conducere, după ce a fost depistat conducând cu viteză excesivă.

Acțiunea a avut și o componentă informativ – preventivă la care, alături de polițiști și jandarmi, au luat parte specialiști din cadrul Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Alba.

Conducătorii auto au fost informați în legătură cu riscurile și vulnerabilitățile la care se expun în momentul în care decid să conducă un autoturism, fiind sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive precum și în legătură cu modificarea legislativă adusă articolului 91 din Codul Penal, care prevede că ”nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) și (3), dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau 336”.

Astfel, conducătorul auto aflat sub influența băuturilor alcoolice, a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.

Exemple: 

La data de 18 iulie 2023, în jurul orei 19.30, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au depistat un bărbat de 43 de ani, din comuna Vințu de Jos, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Mereteu, fără a poseda permis de conducere și fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de acesta, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile