ACȚIUNE CARITABILĂ A ELEVILOR LICEULUI GERMAN SEBEȘ ÎN BENEFICIUL SPITALULUI MUNICIPAL SEBEȘ

Pe parcursul anului școlar 2023/2024, sub îndrumarea doamnei profesor Diana-Clara Baciu, la Liceul German Sebeș a fost implementat proiectul „Chimia, super-puterea mea”, finanțat prin Fondul Științescu (fond implementat de Fundația Comunitară Sibiu, în parteneriat cu Romanian-American Foundation-FFCR, Fundația Bosch România și cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Alba).

Activitățile derulate, experimentele distractive desfășurate, competențele însușite de către elevii Liceului German Sebeș au contribuit la creșterea interesului acestora pentru obiectul de studiu chimie. Toate activitățile derulate alături de elevi au demonstrat faptul că latura practică, experimentală a chimiei poate fi distractivă și constructivă.

Una dintre activitățile proiectului „Chimia, super-puterea mea” a implicat organizarea unui târg caritabil, denumit simbolic „Esența naturii”, în beneficiul Spitalului Municipal Sebeș. Prin vânzarea produselor realizate de către elevii Liceului German Sebeș în cadrul proiectului amintit a fost colectată suma de 2300 de lei care, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, a fost donată Spitalului Municipal Sebeș. Conform contractului de donație, această sumă va fi întrebuințată pentru reabilitatea băii salonului de Pediatrie din cadrul Spitalului Municipal Sebeș.

 

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile