La data de 10 iulie 2022, în jurul orei 18.00, pe raza localității Mănărade, un tânăr de 19 ani, din Blaj, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, condus de un tânăr de 21 de ani, din comuna Șona.
În urma accidentului, un tânăr de 18 ani, din Blaj, pasager în primul autoturism și conducătorul celui de-al doilea autoturism au suferit leziuni corporale și au fost transportați la spital.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
FOTO: arhiva abnews.ro