La data de 4 aprilie 2023, în jurul orei 16.30, pe Drumul National 7, la kilometrul 331+600 de metri, un bărbat de 63 de ani, din comuna Vidra, județul Vrancea, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 55 de ani, din municipiul Sebeș.
În urma accidentului, conducătorul autoutilitarei a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
·
În vederea prevenirii implicării în evenimente rutiere, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba atrag atenția conducătorilor auto cu privire la necesitatea respectării unor reguli privind prioritatea de trecere:
– acordați prioritate de trecere vehiculelor care circulă din partea dreaptă, atunci când vă aflați într-o intersecție nedirijată;
– acordați prioritate de trecere tuturor vehiculelor, în intersecțiile nedirijate, atunci când pătrund pe un drum de categorie superioară;
– permiteți conducătorilor mijloacelor de transport public de persoane reintrarea în trafic atunci când aceștia se află opriți în stații prevăzute cu alveolă;
– acordați prioritate de trecere la pătrunderea într-o intersecție cu sens giratoriu, conducătorilor de vehicule care se află în interiorul acesteia;
– acordați prioritate de trecere autovehiculelor cu regim de circulație prioritară având în funcțiune semnalele luminoase și sonore;