La data de 26 martie 2025, în jurul orei 21.15, o femeie de 35 de ani, din comuna Șugag, în timp ce conducea un autoturism, pe Drumul Național 67 C, la kilometrul 133+100 de metri, ar fi pierdut controlul asupra acestuia și a intrat în coliziune cu un parapet din beton, amplasat pe marginea părții carosabile.
În urma evenimentului rutier, femeia a suferit leziuni corporale și a fost transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Transmite Inspectoratul Județean de Poliție Alba.