La data de 26 noiembrie 2023, în jurul orei 12.30, Poliția Municipiului Sebeș a fost sesizată, prin 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de pe o stâncă, într-o zonă împădurită de pe raza localității Căpâlna, comuna Săsciori.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că un tânăr de 23 de ani, din municipiul Sebeș, în timp ce participa, în calitate de gonaci, la o vânătoare autorizată, organizată de reprezentantul unui fond de vânătoare, ar fi alunecat pe zăpadă și ar fi căzut într-o râpă.
În urma intervenției forțelor ISU Alba, în cooperare cu Salvamont Alba, victima a fost salvată, iar ulterior a fost transportată, cu un elicopter SMURD, la Spitalul Județean Târgu Mureș, prezentând multiple traumatisme.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă precum și pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.