A apărut volumul 1/2024 al revistei Discobolul

Încă de la apariția primului număr, revista Discobolul a fost și este o prezență bine ancorată în viața literară. Revista are frecvență trimestrială și poate fi lecturată atât în format letric cât și online, având condiții grafice deosebite și un conținut valoros. La toate acestea se adaugă faptul că revista Discobolul apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România, fiind editată și finanțată de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și avându-l ca director de onoare pe scriitorul Ion Pop. La cârma revistei se află un nucleu de intelectuali albaiulieni care sporesc valoarea ei: redactor – șef Aurel Pantea, redactori: Ion Buzași, Ioana Cistelecan, Georgeta Orian, Cornel Nistea, Mircea Stâncel, Adriana Teodorescu și secretar de redacție Petronela Pașca. La valoarea literară a revistei se adaugă și condițiile grafice deosebite și ilustrarea coperților cu lucrări ale artistei Plastice Ana Pantea.

Volumul 1/2024 (nr. 313-314-315/ian.-febr.-mart.) al revistei Discobolului a apărut deja și cuprinde în paginile sale scrieri ale unor poeți, prozatori, critici literari și universitari consacrați cum ar fi: Romulus Bucur (Poeme), Gheorghe Grigurcu (Jurnal), Marta Petreu (Exegeze), Ion Pop, Nicolae Oprea, Iulian Boldea, Ovidiu pecican, Mircea Bârsilă, Mircea Popa, Ion Buzași, Dumitru Augustin Doman, Cornel Nistea, Diana Câmpan, Georgeta Orian, Monica Grosu (Comentarii critice), Al. Cistelecan (Post-factum), Gheorghe Schwartz, Adrian Alui Gheorghe (Proză), Mircea Stâncel (Piața cărților) și Bernard Hubert, Flavie Bienfait, Célia Charlois, Frédéric Ripoll (Simpozion Jacques Maritain).

Revista Discobolul, volumul 1/2024 (nr. 313-314-315/ian.-febr.-mart.)  poate fi citită la Secția Periodice a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba sau online pe site-ul bibliotecii județene, la adresa www.bjalba.ro.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile