31 mai: Ziua Mondială Fără Tutun

31 mai: Ziua Mondială Fără Tutun

În fiecare an, la data de 31 mai, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) lansează campania de marcare a Zilei Mondiale Fără Tutun, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la riscurile de sănătate asociate fumatului, 2021 fiind anul în care mesajul campaniei constă în angajamentul de renunțare la fumat. Din 2019 până în prezent, și în strânsă legătură cu pandemia covid-19, milioane de fumători au conștientizat importanța sănătății și riscurile la care se expun prin consumul de tutun.

Şi în acest an, reprezentanţii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog, desfăşoară, activităţi de informare, educare si conștientizare cu privire la efectele nocive ale consumului de tutun, atât în mediul online, cât şi prin participarea directă a specialiştilor în rândul elevilor şi comunităţii locale, cu respectarea restricțiilor impuse de pandemia covid-19.

Motto-ul campaniei de anul acesta este „De azi, mă las de fumat!”, iar tema #CommitToQuit.

De asemenea, în acest an, pentru marcarea Zilei Mondiale fără Tutun, ANA s-a alăturat campaniei de sănătate și prevenție „Renunți și câștigi”, inițiate de Uniunea de Conferințe a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, și care are ca parteneri, pe lângă instituţia noastră, Societatea Română de Pneumologie, Spitalul Clinic județean de Urgență Cluj, Speranța TV, Radio Vocea Speranței, TVR Cluj şi Direcțiile de Sănătate Publică județene.

Campania națională „Renunți și Câștigi” își propune sensibilizarea populației generale cu privire la efectele nocive ale consumului de tutun și este implementată în perioada 21 mai – 11 iulie 2021.

Aceasta constă în derularea unui concurs de renunțare la fumat, desfășurat pe o perioadă de 6 săptămâni, timp în care participanții primesc consiliere psihologică gratuită o dată pe săptămână și sunt informați cu privire la efectele negative ale consumului de tutun asupra sănătății.

Până pe data de 31 mai a.c., are loc înscrierea participanților, pe site-ul https://renuntisicastigi.ro , iar în intervalul 1 iunie – 12 iulie, persoanele participante la concurs trebuie să renunţe la fumat. Marele premiu, pus la dispoziție de inițiator, constă într-o excursie în valoare de 1.200 euro.

Fumatul este responsabil pentru 8 milioane de decese anual. Studiile efectuate în perioada pandemiei covid-19 au demonstrat că persoanele care fumează au o predispoziție mai mare decât nefumătorii de a dezvolta simptome mai severe de covid-19, astfel încât milioane de fumători au luat în considerare renunțarea la fumat.

Beneficiile renunțării la fumat:
 în 20 de minute din momentul în care se renunță la fumat, scade tensiunea arterială și ritmul bătăilor inimii;
 în 12 ore, scade nivelul monoxidului de carbon;
 de la 2 la 12 săptămâni, se îmbunătățește circulația arterială și crește capacitatea pulmonară;
 de la 1 la 9 luni, se îmbunătățește capacitatea respiratorie și tusea tabagică se diminuează;
 într-un an, riscul de boală coronariană se reduce la jumătate;
 între 5 și 15 ani de la renunțarea la fumat, riscul de infarct este egal cu al unui nefumător;
 în 10 ani, scade riscul de cancer pulmonar, esofagian etc;
 în 15 ani, riscul de boală coronariană este identic cu al unui nefumător;
 crește speranța de viață odată cu renunțarea la fumat;
 persoanele care au suferit un infarct reduc cu 50% șansele de a mai avea încă unul dacă renunță la fumat;
 renunțarea la fumat crește fertilitatea și reduce riscul nașterii premature.

CENTRUL DE PREVENIRE, EVALUARE ŞI CONSILIERE ANTIDROG ALBA

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile