În perioada 23 – 24 noiembrie a.c., formatorul din cadrul Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CRPECA) Alba Iulia a susținut cursul „Formare de bază în domeniul drogurilor”, destinat personalului de specialitate de la Direcţia de Asistenţă Socială Alba Iulia.
La această activitate au participat 19 specialiști din cadrul direcției – psihologi, asistenți sociali, asistenți medicali comunitari, mediatori sanitari și juriști, care au avut ocazia să își îmbunătăţească și dezvolte competenţele profesionale în domeniul prevenirii consumului de droguri și al serviciilor integrate acordate consumatorilor de droguri.
Tematica abordată a vizat principalele categorii de substanţe psihoactive şi efectele acestora, dobândirea de cunoştinţe referitoare la cadrul legal şi sistemul de coordonare a răspunsului instituţional în domeniul drogurilor, cunoaşterea etapelor parcurse de consumatorii de droguri în cadrul circuitului integrat de asistenţă, abordări practice în asistența medico-psiho-socială a acestora, precum și dezvoltarea abilităților practice privind gestionarea aspectelor referitoare la factori de risc și de protecție în consumul de droguri, presiunea grupului și strategii de intervenție eficientă în situații problematice.
Reamintim faptul că, serviciile noastre sunt gratuite și confidențiale, iar persoanele interesate pot lua legătura cu specialiștii celor două instituții folosind următoarele date de contact: Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Alba: Strada Unirii, nr. 1-3 , 0258.814.900, [email protected]. Direcția de Asistență Socială Alba Iulia: B-dul Republicii, nr. 26, 0258.810.325, [email protected]. A transmis Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Alba.



















