Județul Alba a fost la loc de cinste în Parlamentul European în mandatul fostului europarlamentar de Alba, Victor Negrescu. Europarlamentarul Anului încă din primul an de mandat, reprezentantul județului nostru a dus Alba în Europa prin implicare și patriotism. În perioada petrecută în Parlamentul European și-a asumat rolul de a fi un ambasador al județului nostru, vorbind în plenul legislativului european despre Alba, organizând conferințe dedicate județului sau convingând partenerii europeni să aloce mai multe fonduri europene României. A putut face toate aceste lucruri prin prisma expertizei sale în domeniul afacerilor europene, fiind cadru universitar și expert în politici europene.

Cel mai important eveniment al diasporei românești din Bruxelles dedicat județului Alba

În perioada 2014-2017, în care a fost membru al Parlamentului European, Victor Negrescu a susținut organizarea celui mai important eveniment al diasporei românești din capitala Europei. În prezența a mii de participanți, români și străini, județul Alba a fost la loc de cinste cu standuri specifice și artiști veniți din toate zonele județului. De la tulnicăresele din Munții Apuseni până la artiști de muzică pop, Alba a fost celebrată în mai multe rânduri la Bruxelles. Printre cei care au promovat artistic județul nostru avem solista Laura Orian, trupa Muzzle (Andra Jurju, Ioan Repede, Ioan Moldovan), dansatorii Camelia Mureșan și Rareș Oltean, meșterii populari și profesoarele Marinele Popa și Ileana Mahara, Școala de Gadiatori Ludus Apulensis (Ovidiu Măcinic, Ciprian Dobra, Ioan Oprea), artiștii plastici Leontin Tibacov și Elisabet Theiss, instrumentiștii Alexandru Borca și Dragoș Sima.

Promovarea patrimoniul cultural din Alba în Parlamentul European

Tot în Parlamentul European, europarlamentarul de Alba a fost inițiatorul mai multor conferințe dedicate județului nostru promovând patrimoniul cultural din Alba, dar și oferta turistică și economică a județului. Evenimentul dedicat Municipiului Alba Iulia a reunit sute de participanți și invitați de seamă din instituțiile europene. Un loc aparte a fost dedicat lansării la Bruxelles a reprezentanței Țării Moților pe lângă instituțiile europene în prezența mai multor aleși locali din Munții Apuseni. Structura susținută de diaspora românească din Bruxelles a permis unui număr important de invitați să viziteze instituțiile europene, informarea potențialilor beneficiari privind accesarea

  • articol comandat de PSD, executat de Prefix Media SRL, CMF 41190008

Lasa un raspuns

avatar
  Aboneaza-te  
Notificare