Deputatul Florin Roman ne amenință de două zile prin toată presa locală și națională că ne arată el la tribunal. Roman l-a atacat pe președintele USR Dan Barna prezentând mincinos și trunchiat informații despre așa numite ”afaceri cu statul”. De fapt, Dan Barna a construit prin munca sa una dintre cele mai performante firme din România în zona fondurilor europene. 

Dan Barna a construit, prin munca sa, cel mai cunoscut portal de informații din România despre fonduri europene – https://www.fonduri-structurale.ro. Toți cei care au avut de-a face cu domeniul știu de acest portal și respectă munca antreprenorului Dan Barna. 

Când Eugen Teodorovici era ministru al Fondurilor Europene, pe vremea lui Ponta, a dat ordin ca site-ul ministerului să concureze la oferit informații cu portalul privat dezvoltat de echipa lui Dan Barna. Asta pentru că cei interesați urmăreau portalul acesta, complet, de încredere și critic pe bună dreptate cu greșelile statului. Despre asta vorbim când vorbim de așa numitele ”afaceri cu statul” ale lui Dan Barna: consultanță și comunicare, deschisă, transparentă, doar pe zona fonduri europene, cu toate proiectele închise cu audituri de succes realizate de către instituții europene și cu o reputație publică corectă. 

Cu alte cuvinte, deputatul Roman învârte mizerii fakenews. Noi, USR Alba, i-am răspuns și am oferit opiniei publice informații concrete despre adevărate afaceri cu statul, netransparente, suspecte, derulate de un coleg candidat al lui Florin Roman. Răspunsul său și amenințările cu judecata se bazează nu pe faptul că nu am avea dreptate, ci că… nu îl cunoaște prea bine pe respectivul coleg de partid. Hai să mergem la tribunal, domnule Roman. Hai să vedem un judecător român în 2019 cum acceptă acest argument. Vă provocăm. Informațiile noastre au fost adevărate, corecte. În fond, am publicat o anchetă jurnalistică, aspect care nu vă convine, deși ați fost jurnalist.

Astăzi însă vom furniza informații legate de o persoană pe care domnul Roman o cunoaște foarte bine și despre legăturile sale dubioase, bănoase și mănoase cu statul român. Astăzi vom vorbi despre Florin Roman însuși. 

Înainte de a fi deputat, domnul Florin Roman a fost un sinecurist al statului român. Partidul       l-a numit în multe Consilii de Administrație ale unor companii de stat sau instituții. Genul de bani nemunciți – dacă ar fi reprezentat serios statul român acolo, dl Roman nu avea timp să respire la câte Consilii de Administrație  avea de gestionat în același timp. În anul 2007, Florin Roman a fost pus de partid în CA la E.On Gaz Distribuţie SA de unde a primit – 34.228 lei, la Biroul de Turism pentru Tineret (BTT) SA de unde a primit 21.462 lei, la Ford România SA de unde a primit 45.040 lei. Dacă vi se pare că ați citit prea mult, gândiți-vă cum era pentru domnul Roman să fie în atâtea CA-uri. Și nu am ajuns nici măcar la jumătatea listei: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei – 2.176 lei; CEC Bank SA – 23.481 lei; Banca de Export Import a României (Eximbank) SA – 137.159 lei; Automobile Craiova – 11.231 lei; Daewoo Mangalia Heavy Industries SA – 30.858 lei;  Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) – 368.524 lei. 

În fiecare lună din 2007, domnul Roman a câștigat peste 15.000 de euro doar pentru că ne făcea onoarea de a fi contemporan cu noi și de a fi numit de partid să capete sinecuri. 

Sursa acestor informații este publică, iar cel care v-a dat în vileag, în presa locală în anul 2014, a fost actualul primar al Municipiului Sebeș Dorin Nistor. Pe vremea respectivă vă era rival și a făcut rost de fișa dumneavoastră fiscală. Sigur, la vremea respectivă l-ați amenințat și pe acesta cu tribunalul. Iată ce declara domnul Dorin Nistor în presă la vremea respectivă:

Orice vietate încolțită încearcă să se apere. Uneori devenind agresivă. Este cazul domnului Florin Roman, care s-a supărat îngrozitor că în articolul meu apărut în ziarul Unirea din data de 20 martie făceam referire la veniturile încasate de domnia sa de la instituții ale statului, din participarea în diverse consilii de administrație în urmă cu ceva ani, când liberalii conduceau tara. Ieri dimineață m-a sunat să mă amenințe cu instanța dacă nu fac dovada că lunar încasa venituri de aproape 70.000 de lei.”

Vă mai întrebăm, ce v-a recomandat să faceți parte din atâtea consilii de administrație?

Domnule Roman, există un proverb care spune că dacă trăiești într-o casă de sticlă, nu te juca cu pietre. Cum e să arunci cu pietre în munca cinstită, competentă, transparentă a unui om care a construit ceva și care e recunoscut ca un expert bun în domeniul său? Cum e să arunce cu pietre tocmai un sinecurist care consumă bani de la stat fără să facă nimic? Nu vă e rușine? Vă provocăm să mergem la tribunal. Vom spune permanent opiniei publice cine sunteți. 

#FărăPenali  #AvețiRușine

Biroul de presă al USR Alba

Lasa un raspuns

avatar
  Aboneaza-te  
Notificare