Să cerșești cînd ai, fără poveste. Asta înseamnă să fii cerșetor prost

E și cerșitul o meserie, îmi spunea cineva mai deunăzi. E o artă. Îți trebuie vocație, talent, exercițiu. Și, la cum stau lucrurile, pare că așa o fi. Doar aș merge chiar mai departe și-aș zice că uneori cerșitul e chiar un fel de pasiune, un sport pe care nu puțini se-ncumetă a-l practica, deși e clar că n-au talent ori urmă de chemare.

Era nici zece dimineața și, împreună cu amicul Victor, scoteam niște suc, apă minerală, vin și colaci din portbagajul mașinii. Eram pe undeva pe lîngă Liceul de Arte din Centru. De undeva, de nicăieri probabil, apare un puști. Să fi avut vreo 12 ani, kinderul era curat și destul de bine îmbrăcat. Putea fi un copil francez ori irlandez, deși cu siguranță părinții lui erau țigani. Îi cere ceva lui Victor iar eu mă reped cu un “bîști!”, spus pe tonul omului ce nu-și băuse cafeaua de dimineață și care, mai mult, urma să suporte timp de jumătate de oră cîntările zglobii și povețele lipsite de noimă ale unor popi ortodocși. Puștiul dă două tîrcoale mașinii după care, încă o dată, mai cere ceva. De data asta îl aud și eu. Dacă nu bani, voia măcar un pahar cu suc. Sau orice, din ce aveam noi acolo. E, din nou, refuzat politicos, după care pleacă.

Descărcăm chestiile din mașină și, pentru că mai aveam cam o oră pînă la cîntarea popilor, decidem să mergem la o cafea. Ne așezăm la o terasă și pălăvrăgim puțin. După vreo 10 minute îl văd, din nou, pe puștiul de mai devreme, cum se apropie de terasă. Ținea în mînă o sticlă de 2,5 l de Pepsi. Uite, ce frumos, n-a primit de-a moaca așa că a mers și și-a cumpărat - îmi zic eu în minte. Ajunge lîngă terasă și, țaca-paca, începe să cerșească pe la mese: niște bani, o țigară, un orice. Fără poveste, fără un text, fără că-l doar ceva ori îi e foame sau are acasă un mamă bolnavă. Nimic. Doar așa, un sec “DĂ-MI!”. N-ar nici de data asta noroc așa că pleacă din nou. Spre o alimentară, aveam să îmi dau seama după alte zece minute, cînd a revenit cu sucul în brațe dar și cu o plasă cu cumpărături în mînă. Din pasiune, probabil, își mai încearcă o dată norocul pe la mese. Un tînăr de la o masă alăturată e siderat de faptul că cere țigări. Orice, dar nu țigări, pare să-i explice. Ghinion. Cu mîinile pline, și totuși goale din cerșit, pleacă de la terasă, în timp ce eu și Victor zîmbim, oarecum uimiți.

Tati, peste ani ăsta are să te aștepte în fața scării, cînd îți duci gagica acasă, și are să ți-o ceară, politicos. Așa, pe principiul “dă-mi” și “dacă rămîne...”.

{fcomment}

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Adaugă comentariu

Va rugam nu injurati! Poate veti gasi argumente, totusi!


Codul de securitate
Actualizează

JoomShaper