Narcos. Asta inseamna sa fii mafiot

Netflix e din ce în ce mai bun. Sigur, mai scot și cîte un serial care, în ciuda bugetului imens, nu se ridică la nivelul așteptărilor - cum a fost Marco Polo, cu toate că și ăla a fost bunicel - dar și cînd fac ceva bun, apoi e super bun. Iar Narcos e fix genul ăla de serial care te prinde. Pentru că e, probabil, cel mai bun exemplu al “realității care bate filmul”. Povestea lui Pablo Escobar e absolut fascinantă. Răul pur are, în felul lui, un appeal. Are acel ceva care te face curios, te prinde și te ține acolo. Ajungi, pe alocuri, chiar să-l admiri pe Escobar. Sigur, ăsta e și meritul scenaristului, regizorului și actorilor. Căci în serialul ăsta, Pablo Emilio Escobar Gaviria are pe alocuri o față umană, gingașă chiar. Deși omul ăsta comanda atentate și crime mai des de cum comand eu pizza, pare totuși om, uneori chiar inocent. Iar Wagner Moura, un actor brazilian despre care nu știam nimic pînă la serialul ăsta, îl interpretează absolutamente excelent. De altfel, în ce-i privește pe actori, doar pe Pedro Pascal (Lord Oberyn din Game of Thrones) îl știam.
Narcos e o poveste fascinantă a unui om absolut malefic. E povestea micului șmecheraș ce ajunge, de la traficul cu electrocasnice, la statutul de cel mai mare exportator de cocaină din lume. Și, evident, cel mai bogat. E povestea omului care a creat o organizație ilegală ce producea vreo 60 de milioane de dolari, zilnic, din cocaina exportată în State. E povestea traficantului ajuns în Parlamentul Columbiei, doar ca mai apoi să fie scuipat, precum o măsea stricată. E povestea măselei stricate care, odată scuipată de sistem, mușcă din el, își crează o armată, aruncă în aer tot ce prinde, asasinează judecători, polițiști, miniștri, candidați la președinție și cam tot ce-i stă în cale. E povestea unui individ care negociază cu un guvern în timp ce-l amenință cu pistolul. E fascinant.
Pe lîngă povestea lui Escobar, a formării Cartelului din Medelin - cu frații Ochoa și Gacha - apariția Cartelului Cali, în care regizorul respectă aproape în totalitate povestea reală, serialul reușește să cîștige încă un plus la capitolul “real” prin prisma faptului că toți columbienii vorbesc spaniolă. Adicălea, nu e genul ăla de serial în care, deși acțiunea se petrece în Egiptul antic, în Grecia antică ori Roma, toți bine vorbesc engleză. Nu, nenică. Columbienii vorbesc spaniolă iar engleza e rezervată doar pentru agenții CIA, angajații ambasadei SUA și cei cîțiva politicieni cu care intră în contact. Iar faza asta, din punctul meu de vedere, face ca serialul să fie și mai bun, și mai credibil. Cu toate că, așa cum am zis - că am gugălit o căruță după ce m-am uitat la el de două ori - respectă aproape în totalitate realitatea.
Iar dacă la asta mai pun faptul că cei de la Netflix fac acea chestie mi-nu-na-tă!, dînd drumul la toate episoadele în aceeași zi, Narcos e un serial pe care chiar nu trebuie să-l ratezi.
Faza proastă e, însă, că povestea filmului se termină cam cu un an și jumătate înainte ca Escobar să fie căsăpit, ceea ce clar nu permite un sezon doi. Dar, dat fiind că numele e “Narcos” și nu “Escobar”, n-ar fi exclus ca cei de la Netflix să pună pe peliculă și poveștile altor traficanți, ale altor Carteluri, poate cel din Cali, poate cele mexicane. Că, vorba aia, cînd vine vorba de traficanți sud-americani, ai suficientă marfă de unde să alegi.

{fcomment}

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Adaugă comentariu

Va rugam nu injurati! Poate veti gasi argumente, totusi!


Codul de securitate
Actualizează

JoomShaper