Tabere de vară, organizate de Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei: Activități educative și recreative pentru copii

Luni, 1 august 2022, s-a încheiat primul segment al taberelor de vară dedicate tinerilor și copiilor în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei. Acestea s-au desfășurat în centrele de tineret de la Cetea, Poșaga de Sus și Lăpușna, la Centrul de Agrement Arieșeni, dar și la Brașov și Ciobotani (județul Mureș).

Seria activităților educative și recreative pentru copii, organizate de Departamentul de tineret al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, a debutat în data de 27 iunie. Astfel, 17 copii, însoțiți de părintele Cristian Rațiu, inspector de cateheză și tineret în cadrul Eparhiei Alba Iuliei, au efectuat o tabără tematică la Brașov. Timp de trei zile, aceștia au vizitat diferite obiective turistice din zonă, dar au desfășurat și activități recreative specifice vârstei lor. Dintre popasurile copiilor amintim Cetatea Râșnov, Biserica Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului, Prima școală românească, Biserica Neagră, Piața Sfatului din Brașov, Castelul Peleș, Castelul Pelișor, Castelul Bran, Grădina Zoologică din Brașov și Mausoleul Mateiaș. De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, tinerii au participat la Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea Negru-Vodă din Câmpulung, după care au vizitat și Mănăstirea Curtea de Argeș.

Programul activităților dedicate tinerilor a continuat cu o serie de tabere de vară a câte cinci zile fiecare, desfășurate la Centrele de agrement din Arhiepiscopia noastră. Astfel, în perioada 4-8 iulie a.c., 37 de copii, însoțiți de patru voluntari, au participat într-o tabără desfășurată la Lăpușna. În acest răstimp, tinerii au avut ocazia de a descoperi, în cadrul unei vânători de comori, tainele Cetății medievale de la Sighișoara, de a se reculege la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” de la Sighișoara, dar și de a desfășura diferite jocuri, activități și ateliere practice, împreună cu voluntarii implicați. În ultima zi a taberei, participanții au vizitat Mănăstirea Lăpușna, au petrecut câteva ore în Salina Praid și au vizitat Casa fluturilor exotici.

Centrul de tineret de la Cetea a găzduit, pe parcursul lunii iulie, patru tabere de câte cinci zile, la care au participat un număr total de 88 de copii. Programul taberelor desfășurate aici a cuprins, pe lângă diferite jocuri și activități educative, și vizitarea unor importante obiective din zonă. Împreună cu cei trei voluntari, copiii au vizitat Mănăstirea Râmeț, după care au efectuat drumeții în Cheile Râmețului, în Cheile Cetii și la Cascada Băile Romane. În ultima zi a taberelor, au fost vizitate obiectivele de pe Valea Aiudului (Mănăstirile Rimetea, Măgina, Aiud; Vârful Bogza Poienarilor din Cheile Vălișorii; Cetatea Colțești) sau au fost desfășurate activități în Cetatea Alba Carolina și în Parcul de aventură Dynamis, în funcție de grupa de vârstă și starea vremii.

De asemenea, 40 de copii au participat în cadrul celor două tabere desfășurate la Poșaga. Alături de voluntarii numeroși, tinerii au vizitat pe parcursul celor cinci zile mai multe obiective, dintre care amintim Galeriile Romane de la Roșia Montană, Casa Memorială Avram Iancu, Cascada Pișoaia și Dealul cu melci, au efectuat drumeții în Rezervația Scărița-Belioara, la Peștera Coșul Boului, la Cascada Vânătările Ponorului și la Huda lui Papară. O atenție deosebită a fost acordată laturii duhovnicești a taberei, astfel că participanții au vizitat și Mănăstirile Lăpușna, Poșaga, Sub Piatră și Rimetea, participând și la Sfânta Liturghie oficiată la Belioara sau Orăști.

În tabăra organizată la Centrul de Agrement Arieșeni, desfășurată în perioada 21-25 iulie, au participat 55 de copii, alături de cinci voluntari. Galeriile Romane de la Roșia Montană, Casa memorială Avram Iancu de la Incești, Groapa Ruginoasă, Cascada Vârciorog sau Peștera Ghețarul de la Scărișoara sunt doar câteva dintre obiectivele pe care tinerii le-au vizitat pe parcursul zilelor petrecute la Arieșeni. Acestor drumeții li s-au adăugat diferite activități recreative, discuții tematice sau jocuri de dezvoltare personală, în care au fost angrenați cei mici. Timpul prețios petrecut în acest loc a fost încununat de activități catehetice și rugăciune, care, alături de primirea Tainei Spovedaniei și participarea la Sfânta Liturghie la Arieșeni, au oferit taberei o dimensiune profund duhovnicească.

Nu în ultimul rând, 15 tineri din municipiul Târgu-Mureș și din împrejurimi au participat la tabăra de vară pentru copii și tineri, desfășurată în localitatea Ciobotani, județul Mureș.

Programul acesteia a cuprins activități cultural-catehetice, recreativ-educative, sportive, de cultură generală, socializare și (auto)cunoaștere, dar și duhovnicești. Tinerii au vizitat Mănăstirea „Sfântul Ilie” din Toplița și Mănăstirea Doamnei din Moglănești, după care și-au îndreptat pașii spre stațiunile Borsec și Banffy (Toplița). Totodată, programul taberei a fost întregit de atelierele practice coordonate de doamna dr. Adina Mariș, care i-a inițiat pe participanți în cultivarea celor șapte virtuți creștine în contextul psiho-traumatologic și social actual.

Programul taberelor organizate de Departamentul de tineret al Arhiepiscopiei Alba Iuliei va continua după perioada Postului Adormirii Maicii Domnului cu o tabără de supraviețuire pe Valea Cetii, adresată tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 25 ani, și cu alte serii de tabără la Cetea și Arieșeni. Totodată, tabăra care va încheia vacanța de vară de anul acesta se va desfășura pe Valea Prahovei, la Mănăstirea Caraiman, și se va adresa tinerilor cu vârsta de peste 15 ani. A transmis Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest
0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile