Desfăşurată într-un context aparte datorită pandemiei Covid-19, ediţia din acest an a Openului Internaţional al României, turneu organizat de Consiliul Judeţean Alba şi Federaţia Română de Şah şi găzduit de Hotel Transilvania din Alba Iulia, este una a surprizelor. Acest lucru a fost vizibil încă din prima rundă, în care la primele 4 mese niciunul dintre favoriţi nu a reuşit să îşi depăşească adversarul, ceea ce se întâmplă extrem de rar la turneele open, în care de regulă meciurile din runda inaugurală sunt mai dezechilibrate.

Mai mult, în runda a 3-a, principalul favorit al turneului, marele maestru internaţional Marius Manolache s-a văzut învins de juniorul maghiar Pasti Aron, aceeaşi soartă având-o şi favoritul nr.2, marele maestru internaţional Vladislav Nevednichy, învins o rundă mai târziu de multiplul campion naţional de juniori, George Stoleriu, astfel că după primele 4 runde cei doi mari maeştri prezenţi la Alba Iulia se află în plutonul median cu doar 2 puncte din 4 jocuri.

La capitolul surprize plăcute putem consemna evoluţia de senzaţie a celor mai tineri doi participanţi la turneu. În vârstă de doar 9 ani, Andrei Negrean, al cărui tată este din Cugir şi care joacă în premieră la Alba Iulia, a reuşit să obţină 4 remize în primele 4 runde împotriva unor adversari mult mai bine cotaţi: candidatul de maestru David Botea, maeştii internaţionali Nad Petre şi Albert Vajda şi marele maestru internaţional Marius Manolache, care a fost la un pas să fie învins de puştiul care este cel mai bine cotat junior născut în 2012 din lume! Aceste rezultate excepţionale confirmă încă o dată rezultatele excelente obţinute de Andrei in 2021, titlul de campion al Uniunii Europene şi cel de vicecampion european la categoria copii sub 10 ani.

Un alt junior care impresionează la Alba Iulia prin jocul său foarte matur este Henry Edward Tudor în vârstă de 10 ani. Deşi joacă şah de puţin timp, iar primul său turneu omologat FIDE a fost in noiembrie 2020, juniorul din Eforie Sud a ajuns la un nivel de joc care îi permite să pună mari probleme mult mai experimentaţilor săi adversari. După ce în primele două runde a pierdut, deşi a jucat foarte bine, dar şi-a gestionat mai prost timpul de gândire intrând în crize de timp, Henry a revenit cu două victorii spectaculoase în următoarele două jocuri, astfel că are şi el 2 puncte după 4 runde.

În fruntea clasamentului se află în acest moment un grup de cinci jucători format din maeştrii internaţionali Alexandru Manea şi Albert Vajda şi maeştrii FIDE Pasti Aron, George Stoleriu şi Samuel Ghimpu, toţi cu 3 puncte, urmaţi de Pasztor Balazs (Ungaria), Hunor Antal şi Andrei Filip cu 2,5 puncte.

Marele absent al turneului este Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia), care are un program şcolar foarte încărcat în această perioadă, având de susţinut două examene ca student masterand al Universităţii de Ştiinţe Economice Bucureşti, şi care totodată se pregăteşte să participe la Campionatul Naţional de şah rapid, blitz şi dezlegări, dar şi la Campionatul Mondial de şah rapid şi blitz din Kazahstan. Juniorul albaiulian face parte din echipa de organizare şi a făcut mutarea de start a Openului Internaţional al României. Printre oficialităţile care au onorat cu prezenţa competiţia s-au aflat Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Marius Haţegan, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Alba, Gabriel Pleşa, primarul municipiului Alba Iulia şi viceprimarii Marius Filimon şi Emil Popescu, mesajul unanim transmis fiind că autorităţile locale vor susţine organizarea acestui important turneu la Alba Iulia şi în anii următori.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest
0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile