Primăria și Consiliul Local Alba Iulia, adunătura de sanchi profesioniști care împing orașul pe cele mai înalte culmi din abisul dezvoltării, primesc – se pare – niște estimări în ce privește numărul populației.

Și, ce să vezi, Alba Iulia crește. Dar crește mai ceva ca eroul din poveste, ăla de mînca jeratec și creștea într-un an cît alții în trei.

Aparent am fi, ne anunță băieții din Primărie, undeva la 75.000 de locuitori în Alba Iulia. Asta după ce, la ulimul recensămînt, rămăsesem vreo 58.000. Practic, în cîțiva ani au venit în alba iulia aproape 20.000 de oameni.

Datele astea provind de la Direcția Regională de Statistică Alba, care ține de Institutul Național de Statistică – unde șefii sînt numiți de la partid – și nu e, cum s-ar crede după ce citești estimările astea, parte a vreunui grup de cercetători britanici de pe lîngă grupurile de interese de la partid și Primărie.

Acum serios, 75.000 de locuitori în Alba Iulia? De unde dom’le? Cine-s oamenii ăștia și de unde au venit? Și, mai ales, de ce să fi venit în Alba Iulia? Bun, există niște tineri care se înscriu la Universitatea 1 Aprilie, și care vin de prin te miri ce sate și orășele, dar există cel puțin la fel de mulți tineri din Alba Iulia care merg să studieze la școli mai serioase, pe la Cluj sau București.

In plus, nu cred că există albaiulian care să nu aibă o rudă sau cîțiva prieteni care, în ultimii ani, să fi plecat în străinătate în ultimii ani.

Sau poate e vorba de oameni care au venit în căutarea unui loc de muncă? Se știe că Alba Iulia e cunoscută în țară și chiar străinătate pentru oportunitățile de angajare din Sebeș sau Blaj, unde există companii străine care au investit și care au dezvoltat fabrici. Deci da, ar fi o explicație, că cei care vor să lucreze, și-și găsesc un loc de muncă la Sebeș ori Blaj, vor musai să locuiască în Alba Iulia. De ce? Că e smart city băi! Mdap. Exact. Și marmota, tot la învelit de ciocolată?

N-a avut Alba Iulia 75.000 de locuitori nici pe vremea lui Ceaușescu, cînd construiau comuniștii conserve din beton și relocau țăranii la oraș pentru a dezvolta industria. Care, atunci, așa proastă și centralizată cum era, exista totuși. Între timp, din Alba Iulia a cam dispărut tot ce era industrie.

Revenind însă la aceste estimări umflate cu pompa, care ne zic că în Alba Iulia ar fi 75.000 de locuitori cînd, probabil, nu mai sîntem nici 50.000, asta dacă nu numărăm buletine ci oamenii care, realmente, trăiesc aici, trebuie să ne întrebăm pe cine ajută ele?

Desigur, dă bine la imagine, e o minciună frumoasă pe care cei ce conduc orașul o poartă cu mîndrie și o rostogolesc pe buze ca pe o mare realizare. Căci dacă a crescut populația orașului în 5, 6 ani cu aproape 40%, în condițiile în care în toată țara populația scade, că pleacă românii cît văd cu ochii, înseamnă că ei, politicienii locali, fac bine ceea ce fac.

Mai departe însă de partea de laudă există și un interes pecuniar în toată povestea asta. Căci pînă la urmă, în tot ceea ce fac administrația și politicul e vorba de bani. Și dacă avem, chiar și sub formă de date statistice umflate cu pompa, mai mulți locuitori, avem mai multe motive de a cheltui bani.

Spre exemplu, minunata suveică Primărie – AIDA – STP Alba își fundamentează ciordeala fix pe aceste date. Căci dacă avem – în scripte – mai mulți oameni, înseamnă că există mai mulți oameni care folosesc autobusele și, implicit, trebuie plătită o subvenție și mai mare.

În 2019, Alba Iulia va plăti peste 18 milioane de lei subvenții către firma privată a lui Stelian Nicola, STP Alba Iulia. Mă rog, îi va plăti ONG-ului deținut de Primărie, AIDA, care îi va da mai departe la STP. Căci e ilegal să-i dea direct, astfel că s-a găsit această suveică.

PH47_18_12_2018

Bașca, avînd suveica asta, datele cu care lucrează STP, în baza cărora cer subvenții, nu mai sînt publice, căci n-au o relație directă cu Primăria. Și nici măcar consilierii locali nu ar putea cere informații de la STP direct, ci doar să ceară date de la AIDA.

Despre toată mînăreala asta cu STP și subvenția am mai scris noi de de mai multe ori. Dar deh, la un oraș așa de mare, cu 75.000 de locuitori, trebuie să bagi banii publici în curul unei firme private. Mai ales dacă e o firmă prietenă, care donează și cotizează.

Și-apoi, unde s-a mai văzut în lume să existe un contract – cum e cel de subvenții dintre AIDA și STP – AIDA în numele municipiului și pe banii albaiulienilor – în care să se asigure, prin contract, un nivel al subvenției astfel încît firma privată să facă un profit minim de 4%??? Practic, avem de-a face cu o situație în care, într-o economie de piață, pretins liberă, în care se poate cîștiga, dar și pierde, firma asta privată e obligată la profit.

Deci de-asta ne mințim frumos că sîntem mulți, ca să putem pompa și mai mulți bani în conturile private ale unei firme. De-asta, în mod real, la cîți sîntem în orașul ăsta, ne ia Primăria fiecăruia cîte 100 de euro anual din buzunare pentru a-i băga în conturile unui afacerist. Care, e drept, are și el parandărături și obligații de plătit.

Lasa un raspuns

avatar
  Aboneaza-te  
Notificare