Acum câteva luni am purtat o discuție virtuală cu o persoană cu care nu mai știu cum ajunsesem să fiu conectat pe Facebook. Nici punctul de pornire nu mi-l mai amintesc, ci doar faptul că, la un moment dat, subiectul dezbătut era cel al medicinei actuale. Care, în opinia interlocutorului meu, era chitită să ne îmbolăvească și omoare înainte de vreme, în număr cât mai mare.

Am încercat să țin lucrurile la nivelul unui dialog rezonabil, chiar dacă mi se părea că trăim în două realități diferite. Totuși, susținerea ideii că oamenii trăiesc acum mult mai puțin ca în urmă cu zeci, sute sau mii de ani, a fost o pastilă mult prea greu de înghițit pentru mine și am pus punct.

Firește, unul dintre subiectele fierbinți ale dialogului l-a reprezentat vaccinarea. O metodă menită, spunea interlocutorul meu, îmbolnăvirii copiilor, care în vechime erau perfect sănătoși. Am adus în discuție mortalitatea infantilă din vremurile de demult, doar pentru a afla că era o minciună, o manipulare. Am încercat să vorbesc despre epidemiile ce făceau ravagii, dar mi s-a replicat că nimeni n-a murit de rujeolă, poliomielită, variolă ș.a.

Într-o formă sau alta, ideile acestea le-am regăsit și în discuții purtate cu alte persoane. Mai mult, lucrez într-un mediu care mă pune în contact direct cu persoane care, deoarece viața s-a dovedit dură cu ele sau cu apropiați ai lor, pun sub semnul întrebării o serie dintre realizările medicinei moderne. Mi-a luat destul de mult timp până am înțeles vulnerabilitatea acestui segment al populației mi-am dat seama de ce abordarea actuală e sortită eșecului.

Când ești afectat direct de ceva, când realitatea demonstrabilă științific nu pare să ofere răspunsurile așteptate de tine despre un subiect, cauți o nouă logică, un fir călăuzitor. Cel care va avea răbdarea să-ți asculte întrebările, să te ajute să găsești o nouă paradigmă, acela îți va cuceri încrederea, indiferent dacă lucrurile afirmate sunt corecte, false, sau adevăruri parțiale. Câtă vreme ți se va părea că-ți oferă alinare pentru acel „de ce?” care te chinuie, îl vei îmbrățișa și accepta ca atare.

Această situație va fi favorizată în mod covârșitor dacă una dintre tabere va avea o atitudine superioară. „E așa cum spun eu, pentru că am competența și cunoștințele necesare ca să susțin asta”, „dacă asculți ce zice tabăra cealaltă ești un prost”, „e de ajuns să cauți unde trebuie și-o să vezi că e așa cum spun eu” sunt doar câteva dintre abordările ce cresc enorm șansa de a împinge respectivul căutător de răspunsuri în brațele celeilalte tabere. Pentru că aceea face tocmai asta: nu te pune să cauți unde trebuie, ci caută ea pentru tine, dându-ți astfel un răspuns la fiecare întrebare pe care, în prelabil, ți-a ascultat-o cu atenție. Nu te tratează de sus, ci e lângă tine.

Zilele trecute a avut loc o discuție televizată între un reprezentant alt anti-vacciniștilor și unul al medicilor. Adepții vaccinării au prezentat-o drept o victorie zdrobitoare a medicului, o demolare a „proastei”, „tâmpitei” „tutei” (și alte apelative) „ăleia”, pe care nici măcar nu merită s-o ascultăm ce „aberează”. Asta înseamnă că am scăpat de anti-vacciniști pentru totdeauna?

Nici vorbă. Pentru că tabăra aparent înfrântă va avea grijă să explice, din om în om, cum medicul a manipulat telespectatorii, cum a susținut aceleași falsuri menite să transforme oamenii în sclavii marilor lanțuri farmaceutice și a sistemului medical.

Aici e, de fapt, esența problemei. Dacă eu mă mulțumesc doar să te tratez de sus pentru că „ești prost și nu înțelegi”, situația nu se va schimba niciodată. Mai grav, tabăra cealaltă, care va avea răbdare să te asculte și să-ți răspundă la fiecare nedumerire, va câștiga noi și noi adepți, pentru că strategia ei e adaptată la nevoia de moment, punctuală, vizibilă a oamenilor (să aflu o explicație care să-mi răspundă la nedmeriri), în timp ce a mea satisface o nevoie mai generală, de ansamblu (să fiu sănătos).

Evident, se poate susține că, „dacă ești prost și te uiți în gura ălora, îți meriți soarta”. Doar că soarta asta se cuantifică în vieți afectate. Iar interesul statului, ca strategie națională, ar trebui să fie asigurarea sănătății cetățenilor săi. Și, când vezi că strategia lui „fă cum spun eu și taci” n-are efectul scontat, poate e bine s-o regândești. Să vezi în ce măsură poți folosi din strategia taberei opuse elementele care i-au permis să ajungă aproape de acei oameni.

Nu știu cât ne folosește ca, atunci când vorbim despre sănătate, să împărțim oamenii în „proști” și „deștepți”. Poate e mai bine să ne concentrăm pe strategia care să-i ajute, pe majoritatea, să rămână sănătoși.

Lasa un raspuns

avatar
  Aboneaza-te  
Notificare