Sfânta sărbătoare a nașterii ipocriziei la politicieni

Nu sunt deloc un om religios. Ba chiar, pot spune, pe lângă niște dubii și întrebări existențiale la care n-o să găsesc vreodată răspuns, sunt un liber cugetător convins, care crede despre religie că-i un basm, însă unul absolut necesar, în care omul poate să-și arunce toate nedumeririle despre viață și sensul ei.

Recunosc, însă, că am o mare admirație pentru cei care au credință, pentru cei care au acea chemare și putere de a nu pune la îndoială și de a își lăsa întreaga ființă în mâinile a ceea ce eu consider a fi un Mare Prieten Imaginar.

Am, în același timp, un teribil dispreț pentru toate jegurile fățarnice, pentru lacheii politicieni care se scaldă în mocirla ipocriziei, care își fac cruce cu ambele mâini și mimează pioșenia și credința.

Credința, cel puțin cea creștină, e bazată pe păcat. Păcatul omului stă la baza existenței însăși. Păcatul e o chestiune a priori, la care însă religia vine cu un antidot, acela al iertării. Antidotul presupune însă căință, presupune recunoașterea păcatului și dorința sinceră de a fi iertat. Presupune, totodată, o viață în care înveți din greșeli, în care încerci să devii mai bun, să greșești mai puțin. Credința, după mintea mea, nu e un joc în care ești liber să faci câte greșeli vrei, câte păcate ai chef, doar pentru că mai bagi o fisă la popa și totul e iertat.

Or, de câte ori văd câte un politician, în prag de sărbătoare, cum se închină în biserică, precum un porc slinos, mereu în vizorul aparatului de fotografiat, cum se gudură pe lângă câte un popă, căruia-i bagă niște bani în buzunarul ascuns sub sutană, precum un șarpe lingușitor, când văd astfel de specimene mă apucă o greață absolută!

Nu cred că există ființe mai jegoase decât politicienii care mimează credința în prag de sărbătoare. Asta sunt ei, niște scursuri îmbuibate, parcă născuți cu mâinile în buzunarele altora, milionari de carton cu averi clădite pe suferințele omului de rând, jeguri umane aflate mereu la 9 din 10 păcate bifate în Decalog.

Nicicând nu mi-e mai greață de om, în general, decât în prag de sărbătoare, când văd haimanale precum primar, șefii de instituții, aleșii locali ori parlamentarii, politicienii în general, că iau numele Domnului în gurile lor spurcate și se pretind a fi pătrunși de credință și morala creștină.

4 3 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest
0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile