Rotație de cadre

Politicienii noștri au un mod de acțiune absolut previzibil. Când se află în opoziție, cunosc la perfecție ce ar trebui făcut pentru a pune țara pe picioare. Prioritățile sunt foarte clar definite, iar compromisurile sunt înfierate. Se cer legi, capete tăiate, măsuri radicale și transparență. Se încearcă surprinderea tuturor momentelor când cei de la putere se poartă arogant, când refuză dialogul, subliniindu-se, astfel, practicile lor nedemocratice. Protestele unei părți a populației devin „voința poporului”. Dacă ar ajunge sus, ar pune totul pe picioare, deoarece în rândurile lor s-au înrolat adevărații specialiști

Odată ajunși la putere, scenariul e clar. Întâi se invocă „greaua moștenire”. Apoi „ai lor” sunt schimbați cu „ai noștri”. Toate subiectele care înainte erau prioritare, acum necesită o analiză mai aprofundată, că nu se cade să se ia măsuri pripite (deși, când erau în opoziție, soluțiile le ieșeau de pe buze în rafale). Transparența nu e neapărat un deziderat, că, deh! interese naționale (pe banul public). Compromisurile sunt, totuși, necesare, nu putem trăi ca-n pustiu! Aroganța celorlalți e înlocuită de „ciocu’ mic, că acum noi suntem la putere!” Dictatura lor rea e în înlocuită de soluțiile noastre pe care trebuie să le aplice toți, iar cine le contestă e dușmanul țării. Dacă protestează cineva, e un procent nesemnificativ și e sigur plătit de „ceilalți”.

PNL-ul a urcat pe valul mișcării anti-PSD și al unui USR Plus care a convins o parte a populației, dar nu una prea mare. El au devenit noul zeu ai politicii românești, noul profet, așa cum a mai fost în urmă cu ceva vreme și cum, probabil, va mai fi. Pentru că la noi se face doar rotație de cadre.

Vocal împotriva traseismului politic atunci când unii plecau de la el ca să se înscrie în PSD, a devenit tolerant acum când șobolanii părăsesc corabia pesedistă pentru a urca în a lui. Cam atât despre coloana vertebrală a unui partid a cărui diferență fundamentală față de PSD e culoarea și sigla.

Lupta împotriva pensiilor speciale a început. Atâta doar că se ia doar caimacul, nu se intră prea adânc, ca să nu se tulbure apele. Luăm măsurile radicale promise, dar așa, mai ușurel. Că vrem numai să dăm impresia că lucrăm, nu să facem treabă pe bune. Ce naiba, oameni suntem!

Desigur, s-a trecut la epurarea pe criterii politice. Directorii, inspectorii, șefii ‒ toată floarea e schimbată. Că sigur toți ăilalți erau incompetenți și toți cei pe care-i punem noi în funcții sunt competenți. Nu contează că sunt veri, unchi, mătuși sau cozi de mătură care au mai fost în acele poziții și au dovedit că sunt incapabili. Nu ne interesează să-i schimbăm doar pe cei care nu sunt buni profesioniști și să punem în locul lor adevărați profesioniști. Nu. Noi vrem să schimbăm pesediști cu peneliști. Atât. Mă rog, suntem flexibili: dacă vreun pesedist se căiește și trece la dreapta noastră credință, îi vom acorda iertarea în post.

Singurul lucru bun în schimbarea politică este faptul că s-a pus frână unui PSD care începuse să aibă practici tot mai dictatoriale, erodând principiile de bază ale unei societăți democratice, care devenea tot mai vocal anti-european și care implementa măsuri economico-sociale ce amenințau să ducă țara pe marginea unui dezastru economic.

În rest…

PNL-ul păstrează principiile de bază ale unei societăți democratice, având însă grijă să nu-i atingă ‒ ba chiar să le securizeze, dacă se poate. E un PSD cu o față aparent mai umană din acest punct de vedere. Din fericire, e pro-european. În ceea ce privește măsurile economico-sociale, pare că nu prea are habar ce să facă (nu mă refer la partea vocală, pentru că acolo toți sunt doctori ‒ vorbesc despre implementare).

Din fericire (?), pare foarte preocupat de alegerile anticipate. Dacă nu-i va ieși mișcarea și parlamentarele vor avea loc în toamnă, există marele risc să se repete scenariul din 2016, când, fără să miște un deget, PSD-ul a ajuns majoritar. Nu pentru că l-a votat lumea. Am mai spus și cu alte ocazii că PSD-ul are cam același număr de votanți, doar că electoratul său e foarte disciplinat și merge mereu la vot. Diferența o face restul electoratului: dacă se mobilizează, atunci PSD-ul n-are șanse de câștig. Dacă însă e dezamăgit nu merge la vot, deschide culoarul pentru PSD.

Sincer, mi-am pierdut speranța că politicienii noștri vor înțelege vreodată ce am zis mai sus. De fapt, nici nu cred că-i interesează. Deși se bat cu pumnu-n piept cât iubesc ei poporul și țara, se preocupă să-și asigure sinecurile, să fie siguri că ei rămân mereu sus, într-o continuă rotație de cadre ori schimbare de bărci.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile