Plimbare printre boscheți de fiță, la Tîrgul Grădinarului (foto)

Ce-o fi fost în capul meu de am ajuns la Tîrgul Grădinarului? Nu prea pot să-mi explic. De regulă nu mă duc la astfel de chestii nici dacă-s invitat, darămite în situații precum asta, cînd nici măcar o mică înștiințare, ceva, n-am primit de la organizatori.
Aflasem că joi dimineața avea să aibă loc inaugurarea. Și clar n-am mers, pen’că știam că are să fie plin de buruieni de prin politică pe acolo, gata să se tragă în poză, să strîngă o mînă, să ciupească un vot.


Azi însă plimbam cu doi amici și, cum mergeam noi fără direcție, le-am zis: băi, e Tîrgul Grădinarului în șanțuri! Și ne-am dus. Acum, desigur, înainte să îmi scriu impresiile trebuie să menționez că mă pricep la grădinărit cam cît se pricep primarii la administrație, adică aproape deloc. Am mai citit una, alta, aveam cîndva în balcon, la tata, chiar și o jardinieră cu ceva flori, iar în urmă cu mulți ani am avut o prietenă aproape obsedată de flori. Dar, altfel, n-am grădinărit în viața mea, căci de cînd mă știu cam tot pămîntul alor mei era însumat de ce aduceam eu acasă, sub unghii, pe cînd eram mic.

Am ajuns în șanțuri iar totul părea de un deloc deosebit. Plin de tarabe cu răsaduri, cu bulbi de te miri ce, cu niște firme ce-și prezentau puieții și așa mai depare. Asta pe partea stîngă, cum am coborît dinspre parc. Apoi ne-am dus mai spre centru, în zona de fițe, aveam să îmi dau seama. Dar ce zic eu fițe? Nenicule, acolo era pentru grădinarii de la Versailles, pentru grădinarii Semiramidei, nu pentru muritori de-ăștia de rînd, care vor să crească și ei un ghiocel, o păpădie, o coada șoricelului în ghiveci.


Cred că jumătate, sau aproape jumătate, din tot tîrgul ăsta e ocupat de Toskana Garten. Care și-a și delimitat cumva teritoriul, precum dulăul fioros ce face peste pipi-ul cățeilor, cu gard și intrarte în intrare. Iar înainte de intrare, un ditai boschetul, genul ăla pe care orice milionar l-ar vrea undeva pe pianul din baie. Băi, 6.000 de lei!!!! Pardon, 5.999. Pe bune, să muriți dumneavoastră? Numai atît?
Sigur, era un rhododendron crescut bine. Știam despre planta asta, în sensul în care auzisem despre ea, dar nu prea aveam habar despre detalii. Așa că, ajuns acasă, am dat în wikipedia și mi-a zis că e vorba de un bujor de munte/trandafir de munte, că sînt vreo 1.000 de specii de rhododendron, că are flori mari, divers colorate și hermafrodite, că se înmulțește prin semințe, butași, marcote și altoiri, și că e plantă ornamentală. Și, totuși, nimic despre gătit, spălat rufe, făcut curat... Păi, să avem pardon, la banii ăștia mă aștept ca din flori să-i crească căpșuni, banane, portocale, cireșe, shaorma, stilce vin, știți voi...


Mai erau, la cîteva sute de lei, și niște rhododendroni pitici, care probabil că abia dacă fac semințe de bostan și floarea soarelui, ori niște brăduți la suta de euro, din-ăia de fac alune de pădure, plus alte fel și fel de ornamente. Și toate scumpe ca dracu’. Cineva de afară mi-a zis că-s scumpe pentru că omul le importă în loc să le crească el în sere, că nu strică banii cu angajați și alea, bașca pentru că dacă le-ar crește el ar și dura. Așa, țaca-paca, ia rhododendronul, marcă banul, curge profitul. Mda, m-am lămurit.

Am mai trecut și pe lîngă niște chestii, pompe, mașini de tuns iarba, drujbe?! sau fel și fel de alte chestii numai bune de avut la casa omului grădinar pe la ceva palat imperial, după care am dat să plecăm. Mă opresc să mai fac o poză unui panou cu foraje, puțuri și alte cele, cînd un tînăr, ce stătea pesemne la pîndă, îmi sare în față, îmi bagă sub nas un pliant și-mi zice: “Ia, că pozele se mai șterg, dar ăsta...”. What?!?! Ăsta ce, bosulică, mi-a venit să-l întreb și să-i rup pliantul în fața ochilor. Am fost însă politicos. Am luat pliantul și l-am aruncat la primul coș, departe de locul în care l-am primit.



Greu, nene, grădinăritul ăsta, cu atîția boscheți de lux.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Adaugă comentariu

Va rugam nu injurati! Poate veti gasi argumente, totusi!


Codul de securitate
Actualizează

JoomShaper