Certuri banale la o sedinta extraordinara. Tralala-ul merge mai departe in CL Alba Iulia

E o zi normală de început de septembrie. E trecut de amiază și vara pare să fie încă aici. În fața sediului Primăriei Alba Iulia e adunată o ceată de oameni. Nu se aud lăutari, lumea nu e aranjată la patru ace și-n plus e și marți, deci clar nu-i nuntă. Ajung spre intrare și îmi dau seama că oamenii veniseră să-și spună oful legat de Clubul de Fotbal Unirea.
Mă opresc o secundă, salut un om, după care urc în mica sală de ședințe, cea folosită doar la sindrofiile extraordinare. Ziariști, angajați ai primăriei și destul de mulți consilieri erau deja prezenți, semn că, totuși, vara și vacanțele au trecut.

O zăresc într-un colț, așezată pe niște trepți, pe doamna cu parcela, cea care și de la ultima ședință ordinară, ca de la atîtea altele, plecase cu buza umflată. Poate are azi mai mult noroc.
Mă așez undeva pe margine. Din prezidiu lipsește Primarul. Poate că la el vara ține mai mult. Se discută haotic, care cu care, pe bisericuțe, pe căprării. E deja trecut bine de ora 13:00, cînd ar fi trebuit să înceapă ședința. Mai stăm? Mai stăm.
Un grup de consilieri dezbat. Discută păreri. Fac strategii. E despre cum le-ar plăcea și cum cred ei că ar trebui să fie. E ceva despre parcare. Fac un fel de plan de bătaie, pornit de la cum crede unul că trebuie și cum i-ar plăcea altuia să fie. Nu e despre cum e legal, corect sau mai bine pentru oraș. E despre cum vrea mușhiul telectual al unuia ori cum impune pasiunea altuia pentru culori. Consilierul Ioan Bogățan e cel mai vocal. Pe alocuri, crede el, mai zice și glume. În ciuda atitudinii relaxat-zeflemitoare, nu reușește să scape de morga de reptilă scăpată din insectarul comunist și involuată în cleptocrație.

Își face apariția și Mircea Hava. Asta e! Gata! Se poate începe.

Pleșa Gabriel, așezat  în centrul mesei de prezidiu, îi roagă să ridice mîna pe cei care sînt de acord să se voteze prin ridicare de mînă. Toată lumea ridică. S-a decis prin ridicare de mînă că se va vota prin ridicare de mînă. Pînă aici e totul în regulă. Sînt patru puncte pe ordinea de zi. Se renunță la unul, pe motiv că nu are ceva semnătură și aviz. Aveam să aflu mai tîrziu că era proiectul doamnei cu parcela. Cum, tot mai tîrziu, avea să afle și ea că a venit la încă o ședință, ca de atîtea alte ori, degeaba.

Se trece la primul punct. Ceva rectificare bugetară. Se mută niște excedent dintr-o parte în alta, ca să nu rămînă găuri. Să fie bine. În timp ce Teofila Țîr - om, director, mamă de fiu concesionar al unei bucăți din Cetate - citește proiectul, unii pretind să asculte. Nu toți. La masa șefilor se dezbate intes. Nimeni nu ascultă ce zice Teofila. Sărmana directoare și sforăreasă a primăriei... e atît de nebăgată în seamă încît mai că mi-e milă de ea. Dar nu mi-e. Își gată de zis poezia și Gabriel Pleșa, vicele ajuns șerif peste ședință, își face datoria.

Comisia? Aviz favorabil. Discuții? Nu? În regulă. Cine e pentru, cine înpotrivă, abțineri? A trecut. Punctul următor.

Se ajunge la problema principală de pe ordinea de zi: parcarea din Centru, cea pe care Hava o recepționase în urmă cu ceva vreme. Se discută intens. Ideile născute în căprăriile dinaintea ședinței sînt puse pe tapet. Cei de la PSD, ca niște social-democrați veritabili, care vor binele cetățeanului amărît, posesor de mașină, cer ca tariful să fie scăzut, de la 2 lei ora la 1 leu ora. WoW. Miile de pensionari și șomeri izbucnesc în aplauze. Glumesc. Se dezbate din nou, se vorbește anapoda, care cum îl taie capul și cît îl duce mintea.

Deși nu vrea, Mircea Hava se vede nevoit să intervină. Le explică ce și cum, iar consilierii, cel puțin ăia din noul PNL, îl ascultă de parcă ar vorbi cu vocea lui Morgan Freeman și-l privesc ca pe o icoană gata să lăcrimeze.

Își termină intervenția, le zice un sictirit “faceți cum vreți” și discuțiile halandala sînt reluate. Se pune pe tapet problema riveranilor, a celor care locuiesc în blocurile de lîngă parcare. Sînt niște locuri în spatele blocurilor, vreo 14, dar nu sînt destule. Discuțiile sînt încurcate și mai mult de aritmetică. Dorin Pocol pune o întrebare dar Gabriel Pleșa îi taie repede macaroana. Trebuie făcut în așa fel încît să fie bine. Să nu fie rău.
Ca un adevărat nou liberal, născut la umbra felinarului comunist și dresat în ale politicii socialiste, consilierul Ioan Bogățan vine cu propunerea ca tariful pentru închirierea parcărilor de acolo, pentru cei ce locuiesc în blocurile adiacente, să fie de 150 de lei lunar. În altă parte, prin tot orașul, închiriatul unui loc de parcare costă cam 10 lei lunar. Dar, ce ți-e 10 lei, ce ți-e 150? Cînd ai 10.000 de euro să plătești un avocat și-ți plimbi curul de liberal sadea, ca domnul Bogățan, la volanul unui merțan, acestea sînt doar niște detalii nesemnificative. Bani de covrigi, cum ar veni.

În proiect e trecut faptul că primarul va fi mandatat să aducă viitoare modificări tarifelor. Adică, aleșii sînt chemați să voteze o regulă, dar la pachet cu regula votează și dreptul lui Mircea Hava de a schimba regula ori de cîte ori crede de cuviință. Dorin Pocol întreabă, mai în glumă, mai în serios, de ce se mai votează în Consiliu, din moment ce Hava va putea schimba modificările oricînd dorește. Intervine Gabriel Pleșa, căruia rolul de cățel de pază al primarului, de yesman, îi vine ca o mănușă: Puteți face o propunere, un proiect - îi răspunde lui Pocol. Am pus doar o întrebare, n-am făcut nici o propunere, zice Pocol.
Hava intervine pe problemă și explică: E vorba de anumite posibile modificări ulterioare, de nunanță. Nu e nimic fundamental. Dacă vreți, eu vă chem aici ori de cîte ori trebuie să schimbăm cîte o chihiță, să votăm cîte o virgulă - le explică El Lider Maximo.

Nene, cîtă vrăjeală, ce stil de combinatozaur și talent de îmbîrligător are Hava. E bun! E genul ăla de tip versat, care are oricînd sofismele la el pentru a-și justifica șmenul. Bravo, tati, ești mare!

Se mai discută puțin și, în spiritul liberal al noului Consiliu Local, convertit la penelism odată cu fuziunea PNL - PDL, se decide ca tariful, pentru închiriere pentru riverani, să fie 100 de lei lunar. Ce plm, cine-și permite își permite, cine nu să meargă să parcheze în altă parte.

Desigur, nici la 500 de lei lunar nu s-ar recupera prea curînd investiția, că doar parcarea aia, plus restul zonei, niște pavaje și cel mai extraordinar gazon din lume, au scos din bugetul orașului mai un milion de euroi. Care euroi au plecat, în pas de dans, spre conturile teribil de iubitei firme Elis Pavaje. Să fie bine, să nu fie rău.

Odată încheiată problema parcării se trece la următorul punct, ultimul. S-a modificat ceva lege iar firma care se ocupă de deratizări trebuie să folosească o cantitate mai mare de substanță. Doamna Krisbai citește proiectul și le explică de ce e un fel de musai votearea lui. Nici nu știu de ce mai e supus votului, din moment ce toți trebuie - sanchi - să voteze în favoarea lui. Sigur, firma ce se ocupă cu deratizările, dezinsecțiile și dezinfecțiile e tot una cu lipici la loveaua publică, tot una dragă administrației. Unii consilieri sînt nedumeriți de treaba asta. Pînă la urmă, chiar  e așa o mare problemă cu șobolanii?
De pe margine îmi vine să întreb dacă a crescut cumva numărul posturilor de șefi, prin instituții bugetare. Asta ar fi o explicație.
Intervine și Paul Voicu, cu o explicație în genul lui Mircea Hava, după care pare să fi băut apă. Ceva în linia lui nu e grav, nu se modifică nimic la contract, e pe lege, e vorba doar de dreatizare, nu și de dezinsecție. E de bine. Va costa mai mult, dar e de bine. Pînă la urmă, plm, nu dă vicele de la el.

Rareș Buglea, om politic, jurist, vornic și vînător, intervine. Nu are nimic de zis legat de proiectul ăsta. Are însă o problemă cu ciorile, care prea se adună în cei patru arbori din curtea Colegiului Domșa - fost Liceul 3 (Horea, Cloșca și Construcții). Povestește cum chiar el a fost acolo, cu arma, și a tras după ciori, dar asta nu e o soluție. Să fie tăiați copacii, asta e soluția. Se mai discută puțin pe tema discuțiilor purtate pe lîngă proiectul dezbătut. Se votează. E de bine. Să fie bine

Ședința pare încheiată dar nu e. Oamenii veniți cu problema clubului de fotbal sînt în sală. Buglea, în calitatea lui de reprezentant în CA al Clubului, din partea Consiliului Local, ține o lungă și aproape articulată pledoarie în favoarea clubului. Vorbește despre copiii care trebuie susținuți, despre fotbal care trebuie susținut la fel ca orice alt sport, despre nevoia de implicare a Consiliului Local și așa mai departe. Pare să fi învățat toată poezia. Deși pe alocuri o mai ia pe lîngă cărare, e clar că venise cu un discurs pregătit. Ba chiar muncit serios, dacă mă gîndesc că, la momentdat, a folosit și termenul “paradigmă” în cadrul unei propoziții. Ba chiar, fără să-și dea seama - bănuiesc, a foslosit termenul în mod corect.

Discuțiile se aprind. La masa consilierilor se discută iar pe căprării. Oamenii veniți la ședință vor bani. Bani pentru copiii care joacă la club. Bani pentru deplasări, teren, arbitri, etc. Nu pentru ei ci pentru copii. E un oarecare haos în sală. Oamenii au venit cu problema, Buglea le-a prezentat doleanțele dar a venit fără un proiect de hotărîre. Motiv pentru unii să pună punct discuției înainte chiar de a o începe. Gașca de șefi de la prezidiu pare reticentă. Nu se pot da bani. Au mai dat ei, pe vremuri, la FC Unirea, după care au ajuns să dea cu subsemnatul pe la DNA.

Bogățan cel cu merțan nici nu vrea să audă. E vocal și foarte anti. Se plînge că a mai votat să fie dați bani, după care l-a costat 10.000 de euro avocatul. Bine că i-a avut. Paul Voicu, vicele, își cere voie de la Primar să iasă din sală. Primește aprobare și dă să plece, dar în ușă se oprește și ține o scurtă pledoareie despre ce se poate face dar, mai ales, despre de ce nu se pot da bani. Treaba e destul de complicată.
Soluția pare, din tot haosul discuțiilor, să ducă spre ideea de Club Municipal Sportiv, unde să fie integrată și echipa de fotbal, cea de copii. Încep să vorbească și părinții veniți la ședință, și un antrenor. Cel din urmă face o înșiruire de cupe și premii cîștigate de fotbaliști. Se discută, parcă, în două limbi diferite.

Pare genul acela de discuție în care doi se ceartă, în limbi diferite, spundînd în fapt același lucru. Căci, fiecare în parte - atît cei cu clubul de fotbal cît și cei din administrație - au partea lor de dreptate. E normal ca administrația locală să susțină sportul. E normal ca municipalitatea să-i ajute, în special în cazul echipelor de copii. Tot normal e însă și să o facă în cadru legal, să respecte legea.

Discuția degenerează. Hava se enervează. Dă să plece. Se oprește și el în ușă și le mai face o explicație și celor veniți cu problema clubului de fotbal, așa cum de multe ori le explică și consilierilor la cît e ceasul.
Totul se încheie în coadă de pește. Probabil că există o soluție, dar nu a fost găsită. Rămîne pe altă dată.

Gabriel Pleșa declară ședința închisă și dă dezlegare la plecat. Dar, hopa, stați așa. Dintr-un colț, de pe niște trepți, se ridică doamna cu parcela. În timp ce consilierii își adună lucruri, hîritii și alte cele, încearcă să le vorbească. Gabriel Pleșa îi roagă pe consilieri să mai rămînă puțin. Degeaba. Doamna vorbește în timp ce consilierii o ascultă din mers. Degeaba pune întrebări. Proiectul ei nu a fost luat în discuție, că nu avea un aviz. .

La plecare, Gabriel Pleșa încearcă să o liniștească: Doamnă, proiectul dumneavoastră nu a fost respins azi, a fost doar scos de pe ordinea de zi. Simplu.

Cîteva filmulețe de la ședință găsiți aici, pe pagina de facebook a abnews.ro.

{fcomment}

Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Adaugă comentariu

Va rugam nu injurati! Poate veti gasi argumente, totusi!


Codul de securitate
Actualizează

JoomShaper