Doamna si parcela. Poveste reala cu final ireal

Era puțin trecut de amiază iar aparatul de aer condiționat pierdea, încet-încet, lupta cu valul de aer cald ce-și făcea loc prin ușa larg deschisă. Era o zi de vineri, în care nu crește nici iarba, așa cum nici consilierii nu-și făceau apariția la ședință.

Se așezase undeva în stînga sălii, lîngă intrare, într-o zonă în care de regulă stau șefii și piloșii de prin Primărie. Era - aveam să aflu mai tîrziu - o obișnuită a acestor ședințe, la care venea an de an, lună de lună, și de la care pleca cu aceeași problemă nerezolvată.
Purta o rochie înflorată și avea ochelari de vedere, care-i dădeau un aer superior, ba chiar o oarecare umbră de noblețe. Stătea picior peste picior și, din cînd în cînd, își mai ștergea fruntea cu o batistă ori un șervețel din hîrtie.

După mai bine de o oră îi venise rîndul. Consilierii urmau să dezbată, ba chiar să și voteze, un proiect ce viza problema ei. Doamna, de niște ani buni, cerea să-i fie aprobată parcelarea unui anume spațiu. Spațiul ei e, însă, un spațiu verde, zic unii. În actele Primăriei ori cele de la Cadastru nu e însă trecut drept spațiu verde. Cu toate acestea, ochiul vigilent al vreunui funcționar a detectat iarba ce crește în prelungirea imobilului ei și l-a considerat ca atare. În aceeași zonă, în cazuri similare, Primăria aprobase mai toate extinderile și parcelările. Și, totuși, pentru ea nu se putea. Venise de zeci de ori la Consiliul Local, făcuse zeci de drumuri la Primărie, întocmise zeci de adrese și totuși, nimic.

Dar astăzi, acum, aici, în această ședință de Consiliu Local care abia și abia se întrunise, avea să-și vadă proiectul aprobat. Avea să fie tratată, în sfîrșit, la fel ca toți vecinii, care primiseră drept de extindere și parcelare.

- Domnilor, acolo este un spațiu verde, iar legea nu permite schimbarea destinației unui spațiu verde. Asta e legea! - se aude vocea unui consilier, poate chiar viceprimar.
- Dar domnilor! În actele dumneavoastră, cele de la Primărie, acel spațiu nu este spațiu verde! - intervine doamna, cu o voce ce-i trădează o tensiune ajunsă spre limita maximă. Disperarea se citește în vocea ei care continuă: Am venit de atîtea ori, am făcut cereri, am adus documente, s-au dat aprobări pentru vecinii de mai sus, pe Bulevard, care au fost în situație similară, iar la mine nu se poate. De ce?
- Stați puțin, doamnă - intervine un consilier. E vorba despre situația juridică a spațiului, continuă el.
- Păi, în acte e spațiu verde sau nu? - întreabă un alt consilier.
- În acte nu e spațiu verde, îi răspunde doamna arhitect șef, dar e, totuși, spațiu verde acolo.
- Păi dacă în acte nu e spațiu verde, atunci să-i aprobăm doamnei cererea, ce naiba! - revine consilierul ce întrebase anterior - Doar nu o să o tot facem să vină pe aici. Sincer, ai zice că cineva din Primărie are ceva cu dînsa.
- Domnilor consilieri, eu am termen pentru parcelare, ca să se poată construi, îndeplinesc toate condițiile... continuă doamna cu parcela, cu o voce tremurîndă, ca și cum se străduia să-și înăbușe o lacrimă
- Doamnă, o să votăm proiectul în forma aceasta, e bine așa? - se ridică un tînăr consilier și încearcă să tranșeze problema.
- Doar dacă votați pentru- primește răspuns din partea doamnei.
- Gata, atunci să trecem la vot deci, revine consilierul.

Se trece la procedură. Cine este pentru? Unu, doi, trei, patru, cinci... numără secretarul de ședință.

- Pentru ce? - se aude din nou vocea panicată a doamnei, care acum era în picioare, cu toate că părea la un pas de colaps.
- Pentru proiectul dumneavoastră, doamnă, în favoarea dumneavoastră - o liniștete același tînăr consilier.

Se revine la vot și secretarul de ședință își continuă procedura de statistică.
Cine e împotrivă? Abțineri? Unu, doi, trei. Gata, s-a votat. Doisprezece voturi pentru și trei abțineri. A trecut.

Doamna cu parcela se așează înapoi pe scaun. Își dă jos ochelarii și-și șterge fața cu un șervețel. Pare fericită. E însă acel gen de fericire soră cu leșinul. Ține o mînă la inimă în timp ce cu cealaltă își șterge frunte. E în acea stare de moleșeală ce intervine după ce ai trecut linia de sosire. E, în sfîrșit, o cîștigătoare. A obținut, după ani și zeci de adrese, ceea ce alții obținuseră în cîteva minute.

În sală se discută dezorganizat cînd, de-o dată, o doamnă secretară îi spune unui consilier, parcă cu teamă, că proiectul n-a trecut. Cum așa?  - întreabă consilierul. Păi, simplu, e vorba de domeniul public, deci e nevoie de două treimi din numărul total de consilieri, adică 14. Și, cum în sală sînt doar 15 prezenți iar trei s-au abținut, nu a întrunit numărul necesar de voturi.

Informația circulă, ca în telefonul fără fir, de la consiler la consilier. E o senzație confuză, de rîs prostesc combinat cu rușine. Spune-i tu doamnei, dacă ai curaj - îi spune un consiler altuia. Lasă să-i zică vicele - spune un altul.

Doamna cu parcela e încă în acea stare în care linișta nu s-a așternut peste bucurie. Încă nu știe că, de fapt, proiectul ei nu a trecut. Unul dintre viceprimari îi explică, într-un final, ce s-a întîmplat și de ce nu a trecut proiectul. Îi spune să refacă cererea, să vină cu ea săptămîna viitoare, cînd va avea loc o altă ședință, una extraordinară, ce va fi convocată pentru o altă problemă, dar în cadrul căreia se va relua votul și pentru proiectului ce o vizează.

Descumpănirea se citește pe fața doamnei. E un fel de expresie a omului care a nimerit toate cele șase numere cîștigătoare la Loto, doar că a greșit săptămîna în care a jucat biletul. Probabil că-i vine să urle, dar nu o face. Probabil că-i vine să strîngă pe cineva de gît, dar se abține. Mă voi muta acolo, pe bucata aia de teren, pînă se rezolvă problema - le zice consilierilor, în timp ce aceștia se ridică și se pregătesc să plece.
O lacrimă, ori picur de transpirație, i se prelinge pe obraz. După cîteva ore de stat și asistat la modul de lucru al Consiliului Local Alba Iulia, va merge acasă așa cum a venit, cu dreptatea de partea ei dar cu mîna goală. Gongregația de nepriceputeni reuniți în Consiliul Local poate bifa încă un succes. Să fie bine!


notă: Deși ar putea trece drept ficțiune, povestea de mai sus e reală și a avut loc în ședința de Consiliu Local de vineri, 28 august 2015.

{fcomment}

Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Adaugă comentariu

Va rugam nu injurati! Poate veti gasi argumente, totusi!


Codul de securitate
Actualizează

JoomShaper