Reforma Primăriei în mandatul Pleșa: Mai mulți angajați, mai mulți bani pentru salarii

Unul dintre principalele proiecte/promisiuni cu care Gabriel Pleșa a câștigat Primări Alba Iulia a fost acela al reformei administrative. Organigrama stufoasă, zecile ba chiar sutele de posturi inutile și create cu dedicație, salariile nesimțite, pilele, nepotismele, sinecurile, toate asta urmau să dispară odată cu înscăunarea domnului Pleșa în fotoliul cu acces la butoane.

La câteva luni după preluarea mandatului, noul edil a comandat și plătit – cu câteva zeci de mii de euro din banii orașului – un audit, în baza căruia urma să se producă mult așteptata reformă.

N-a fost să fie. Tot ce a înțeles edilul din reformă a fost că trebuie să-și mai ia doi consilieri personali, să aibă 6 în loc de 4. Și că trebuie să reorganizeze Poliția Locală, de unde urmau să plece niște oameni. Or, pentru așa ceva chiar nu era musai să fie cheltuiți niște zeci de mii de euro pe un studiu, căci putea să citească legea în baza căreia funcționează polițiile locale, unde se spune clar că numărul polițiștilor locali dintr-un UAT poate să fie cel mult de 1 polițist local la 1.000 de locuitori.

Cu toate asta, după cum se vede în imagine, domnul Pleșa se lăuda cu acel audit, dar mai ales cu reforma pe care o va face și cu o economie de 300.000 de euro pe an.

Cum ne-a obișnuit deja, în anul și jumătate de când ocupă fotoliul de Primar, există o mare, foarte mare diferență între ce spune Gabriel Pleșa și realitate. Să luăm, drept exemplu, anul 2021, în care noua administrație se instalase de ceva vreme și era, cum se zice, în plin avânt al reformei.

Ei bine, cum se vede și în imaginea de mai jos, primită de la chiar Primărie, în urma unei solicitări trimise instituției în 3 ianuarie, numărul angajaților a crescut de la 601 persoane angajate în 31 decembrie 2020 la 624 de persoane angajate în 31 decembrie 2021. Și asta în condițiile în care bună parte din „echipa” – ca să nu-i zicem camarilă – primarului fuseseră deja angajați în primele sale luni de mandat.

Tot în bunul meșteșug al reformei clamate de Pleșa, al „economiei de 300.000 de euro pe an” cu care se lăuda în spațiul public, suma totală a salariilor plătite de Primărie a crescut de la 44.652.225 lei în anul 2020, la 46.447.541 lei în anul 2021. Adică, o „economie”, cum a zice primarul, de aproape 2 milioane de lei plătiți în plus.

Și toate astea în condițiile în care, în anul 2021, pe fondul pandemiei, salariile au scăzut. De exemplu, la nivel național, salariul mediu brut era de 5.380 lei. Asta în timp ce, în Primăria lui Gabriel Pleșa, salariul mediu brut era de 6.029 lei. Asta însemnând că, în timp ce marea majoritate a celor peste 600 de angajați încasau sub medie, „băieții deștepți” ai administrației obțineau niște venituri fabuloase. Despre parte dintre ei am mai tot scris noi pe aici.

La toate aceste mai trebuie luat în calcul și faptul că „reforma” lui Pleșa n-a inclus Direcția de Programe. Adică, acel stat în stat, cloaca de șmecheri ai Primăriei, ceata combinatorilor de bani europeni. Pe scurt, că o să vorbim în alt text despre ăștia, cu nume și prenume, Direcția asta nu are funcționari publici, cum e normal într-o Primărie, ci angajați contractual. De ce? Pentru că un funcționar public, dacă primește responsabilități și într-un proiect cu finanțare europeană, primește un bonus la salariul de bază – până la 50%, în timp ce personalul contractual poate să primească fie bonusul ăsta fie să fie remunerat cu ora, la nivelul salarial din proiect. Așa ajung unii să câștige din proiectele sinecură mai mult decât din salariu. Așa s-a ajuns să existe un veritabil clan al încasatorilor din proiecte, care câștigă mai mult decât un viceprimar. Or, legea spune că nivelul salarial maxim este cel al viceprimarului.

De altfel, un control al Curții de Conturi a identificat mai multe persoane care încălcau legea salarizării, obținând venituri peste cel al viceprimarului, și a dispus Primăriei să remedieze situația și să recupereze sumele plătite ilegal. Primăria lui Gabriel Pleșa a decis, în loc să pună în aplicare decizia Curții de Conturi, să o atace la București. Unde a pierdut.

Iar acum urmează, probabil, să meargă și în instanță, căci asta înseamnă „REFORMA” lui Gabriel Pleșa, să se lupte chiar și în justiție pentru ca angajații Primăriei să poată câștiga mai mult decât le permite legea.

Cât despre aducerea Direcției respective la normalitate, adică oamenii angajați acolo să fie funcționari și nu personal contractual, nici asta n-a avut lor în „reforma” lui Gabriel Pleșa.

Dar despre toate astea, și multe alte „reforme”, vă mai zicem și altă dată.

5 3 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile