„Oameni frumoși ai Sebeșului, Pentru fiecare dintre noi, fie că ne-am născut aici, fie că viața ne-a adus pe aceste locuri minunate, pline de istorie și cultură, ori pur și simplu datorită unei vizite în urbea noastră, Sebeșul a intrat adânc în sufletele noastre.

Vă doresc un sincer „La mulți ani”, și un oraș așa cum meritați”, a transmis într-un mesaj pe facebook Radu Cristian, consilier local în C.L. Sebeș.

„La mulți ani, Sebeș! 776 de ani de la atestarea documentară a oraşului Sebeş.

Astăzi, 22 februarie 2021, se împlinesc 776 de ani de la atestarea documentară a orașului Sebeș. Localitatea a fost menționată pentru prima dată într-un document oficial, în anul 1245, la scurt timp după invazia mongolă din 1241, cu numele german, latinizat, Malembach.

Orașul a fost întemeiat în secolul al XII-lea de coloniștii sași veniți la chemarea regelui Ungariei. În Sebeș s-au stabilit populații provenite din zona Rinului și a Moselei (regiunea Luxemburgului și a vestului Germaniei de astăzi). Denumirea de „sași transilvăneni” provine din confuzia făcută de cancelaria regelui Ungariei, pentru care toate populațiile germane erau „saxones”, „sași”. Germanii din Sebeș au fost de fapt franconi de pe Rin, „Rheinfranken”. Sebeșul Săsesc a fost unul din cele mai importante orașe ale Transilvaniei medievale, devenind una din cele „șapte cetăți” care au dat numele german al provinciei: „Siebenbürgen”.

În cele mai vechi documente istorice care atestă existența Sebeșului, localitatea poartă numele de „Malembach” (1245), „Millenbach” (1309), denumiri care derivă din săsescul „Malemboch”, însemnând „râu care poartă mult pietriș”, lucru care corespunde realității geografice”, a spus Radu Cristian.

0 0 Vot
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest
0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile