Mă gândesc că ar fi util să pregătesc un text premergător interacțiunii cu persoanele din jur. Un set de întrebări, ceva de genul:

  1. Cât face 3 – 3 : 3 + 3 x 3?
  2. Ce este gravitația?
  3. Care este principalul compus al aerului?
  4. Evoluționismul susține că omul se trage din maimuță?

Nu de alta, dar să știu de unde plecăm. Pentru că, în ziua de azi, e plin de părerologi conspiraționiști. Oameni care ar răspunde eronat la întrebările de mai sus (nu vă mirați, am întâlnit explicații foarte savante despre cum operațiile se fac în ordinea în care sunt scrise, sau că întâi se fac adunările, apoi scăderile, pe urmă înmulțirile și abia la final împărțirile, fiindcă asta e ordinea în care au fost învățate la școală), sau ar arunca scurt un „eu nu mă pricep la astea”, dar care nu ezită să susțină cu hotărâre că…

– 5G-ul ne controlează și/sau omoară. Dacă-i întrebi de ce i se spune 5G, ori ce presupune această tehnologie, nu știu (dar pot elucubra frumos, ca și când ar ști).

– Vaccinurile sunt menite să îmbolnăvească oamenii pentru a reduce populația planetei. Nu cunosc istoria omenirii ante-vaccinuri, sau, dacă au auzit despre ea, o contestă. N-au idee după ce principii se realizează un vaccin, nici care sunt reglementările medicale care trebuie respectate.

– Bill Gates și Mark Zuckerberg vor să controleze și/sau omoare lumea, separat sau împreună. Nu realizează că proiectele în care au investit aceștia sunt cele care le permit lor, în ziua de azi, să-și spună părerile lumii întregi. Nu cunosc contribuția lor la progresul societății, nici implicarea în numeroase cauze umanitare.

– Pământul e plat. Bine, aici era clar după cum au răspuns la a doua întrebare. Cunoștințele lor despre fizică și geometrie în spațiu sunt lacunare și contrazic realitatea fizică din jur, dar pentru ei nu contează.

– Americanii n-au ajuns pe Lună. N-au idee despre ce a însemnat Războiul Rece, cursa spațială și nici despre cum funcționează radiolocația.

– Vine sfârșitul lumii. Faptul că serialul ăsta e în reluare de câteva mii de ani nu le dă de gândit.

Exemplele pot continua. Acum, cu pandemia, fiecare a aflat, a auzit, a văzut. Oamenii respectivi știu că virusul e creat în laborator, deși vasta lor majoritate n-a citit nici măcar un material științific care să explice pe ce baze se poate presupune că un virus e creat în laborator, ori a apărut pe cale naturală.

Nu contează. Faza amuzantă e că adesea își încep argumentațiile cu „eu nu mă pricep la știință, dar…” Da. Nu te pricepi. Prin urmare, până nu te documentezi și/sau nu înțelegi conceptele științifice implicate, tot ce urmează după „dar” n-are nicio valoare. Decât să-ți valideze propriile temeri, pe care le amplifici rulând argumentații false. Și să le dai apă la moară altora la fel de necunoscători și temători ca tine, care văd că mai e cineva ca ei, „prin urmare o fi ceva adevărat”.

Puneți mâna. Studiați. Nu, nu de pe blogul lui „X care le știe el”. Din lucrări științifice. Și nu citiți doar titlul, ci aprofundați articolul. Eventual studiați și bibliografia recomandată. După ce pricepeți, dați-vă cu părerea. Dacă realizați că nu pricepeți, atunci limitați-vă să discutați despre lucrurile pe care le înțelegeți.

O să aveți o viață mai liniștită așa. Și voi, și cei din jur.

Da, știu, prin articolul ăsta am demonstrat că sunt un element important al ocultei mondiale care vrea să vă bage pumnul în gură, ca să nu mai puteți răspândi „adevărul”. Chiar! Dacă ăștia de vor să conducă lumea sunt așa de bine organizați și trag toate sforile, ștergându-și urmele, cum a aflat Ion de la Sculărie despre secretele lor, ca să le pună pe blogul lui și pe pagina de Facebook? Iar ei nici n-au rezolvat să se șteargă articolul/postarea, nici nu l-au făcut pe Ion să dispară?

Poate că unii dintre voi vă amintiți desenul animat Scooby-Doo. Îmi și imaginez faza finală a unui episod în care cele cinci personaje l-au legat fedeleș pe Bill Gates și spun „Acum să vedem cine se ascunde în spatele măștii!” Și jap! trag pielea de pe capul bietului om. Stupoare! Dau peste un chip reptilian care-i privește cu ură și sâsâie înfuriat: „Am vrut să controlez omenirea! Și aș fi reușit, dacă n-ați fi fost voi, copii băgăcioși!”

0 0 vote
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest
2 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments
Omucupunga
Omucupunga
12 zile in urma

Clasica Oculta Mondiala vs Inculta Mondiala. O mica sugestie, inlocuiti „biografia” cu „bibliografia” (paragraful 5 de jos). Zi faina.

Lucian-Dragoș Bogdan
Lucian-Dragoș Bogdan
10 zile in urma
Reply to  Omucupunga

Mulțumesc pentru semnalare!