Proteste anunțate de Cartel ALFA joi, 11 februarie 2021, între orele 10.00-12.00, împotriva înghețărilor salariilor și a altor măsuri de austeritate.

Confederația Națională Sindicală Cartel ALFA reprezintă interesele a 800.000 de lucrători din România, reuniți în 40 de federații profesionale și 42 de unități teritoriale.

„Având în vedere toate aspectele de mai sus, dar şi faptul că anul trecut România a avut o creştere a salariului minim tot mai mică decât creşterile din Europa, practic constatăm că nu mai există convergenţă salarială cu restul Europei.

Ba chiar dimpotrivă, ecartul se măreşte! În plus, menţinerea blocată a negocierilor colective de sector, prin efectele legii 62/2011, face ca întreaga grilă salarială să se menţină la un nivel scăzut.

Avem peste un sfert din salariaţi la nivelul salariului minim (1,4 milioane), iar jumătate dintre contractele de muncă înregistrate în Revisal, sunt cu salarii care nu depăşesc 1600 lei net/2700 lei brut. Care sunt consecinţele? Menţinerea şi adâncirea stării de sărăcie a populaţie, continuarea migraţiei masive şi subdezvoltare cronică!”, se precizează într-un comunicat al CNS Cartel ALFA.

Protestele vor avea loc în fața Ministerului de Finanțe și în fața unor prefecturi din țară.

Programul acțiunilor de proteste ale sindicaliștilor Cartel ALFA a debutat în ziua de 14 ianuarie 2021 cu Caravana Drepturilor Sociale.

Solicitările sindicaliștilor: renunțarea la măsurile de austeritate și ceea ce implică, un salariu minim decent, pensii echitabile, de asemenea servicii publice de calitate, deblocarea negocierii colective, taxare justă şi aplicarea corectă a legislaţiei.

0 0 Vot
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest
0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile