Primăria Alba Iulia vs Prefectura Alba. Un meci ca la piață. Plus, cel mai plătit piețar-bugetar din oraș

Undeva la rubrica „diverse”, de pe ordinea de zi a ședinței de CL de vineri, 28 iunie, s-a strecurat o adresă de la Prefectura Alba, cum că au contestat ei în contencios administrativ o HCL, nr. 349 din 2018, prin care se stabilea regulamentul de funcționare al Pieței Agroalimentare din Centru.

Auoleo! Sfinte Sisoe, iar cu Piața din Centru, aia din spatele Primăriei? Carevasăzică, după ce au futifacsat cei din Primăria Alba Iulia tot procesul ăla de renovare, în care au reușit să termine în doar patru ani ceea ce și-au propus să termine într-unul singur, lucrurile încă nu-s funcționale?

Păi, cam sînt. Aparent, această mare contestație a și fost deja rezolvată cumva. Gen, s-a căzut la pace.

DIVERSE

Oamenii din Prefectură zic că ar fi fost vorba de niște chestiuni tehnice. Adică, HCL în cauză nu e legală pentru nu s-a specificat, în clar, care-s modificările exact care se aduc regulamentului. Și ar mai fi fost ceva problemă la o dublă tarifare, existînd și un tarif lunar dar și un tarif zilnic, care se cam suprapuneau. Mă rog, ceva de genul ăsta.

Orișicum, ideea e că s-a discutat, ca de la instituție publică la instituție publică și s-a făcut în așa fel încît să fie bine. Ca să nu fie rău. Practic, Primăria a modificat ce era de modificat, a pus în dezbatere publică –hăhăhăhă, cînd naiba a organizat Primăria Alba Iulia vreo dezbatere publică reală?!?!?!? – și acum totul urmează să fie ok, să intre pe făgașul de dezvoltare firească.

Bravo! Iuhuu, ce frumos. Ca-n basme, totul e bine cînd se termină cu bine.

Acum, despre piața asta și întregul ei istoric am mai tot scris noi, pînă ne-a durut sub buricul degetelor.

Și o să vă mai povestim noi despre ea cînd, într-un viitor apropiat, se va fi schimbat iar modificarea puțin și va fi dată în grija/administrarea unui domn. Mă rog, vă povestim noi la momentul potrivit. Pînă una alta însă permiteți-ne să vă mai reținem atenția cu o chestiune. Cu un minunat caz de bugetofag local, de angajat de succes al Primăriei Alba Iulia.

O paiață la piață!

Fiți atenți aici. Piața asta e acum în parohia serviciului domenii publice. Și, desigur, de ea se ocupă niște oameni. Ei bine, unul dintre acești oameni este Iosif Boian. Omul din poză.

Boian Iosif este angajat în Primăria Alba Iulia pe post de consilier. Consilier pe probleme de tăiat chitanțe la piața din Centru. Adică, asta face el: taie chitanțe. Cînd e de tăiat chitanțe, iar cînd nu e, doar stă. Loc de muncă solicitant, cu responsabilitate! Dar, spre norocul nostru, al tuturor cetățenilor orașului, Iosif e un om cu pregătire. Are studii în drept, facultate nenicule. Păi ce credeați, că poți tăia chitanțe la piață fără o facultate de Drept? Mă rog, ai putea, dar ai tăia pe alți bani.

Iată-l pe Iosif în altă poză. Poza e de la el de pe pagina de facebook, care-i cît se poate de publică. Și nu-i vreun photoshop. Pe bune. Omul și-a pus două poze cu el într-o inimioară și inimioara stă în brațele unei păpuși! I shit you not! Serios. You can’t make this shit up!

Ei, cum vă ziceam, Iosif Boian e un tip de treabă. Un om de bază al Primăriei, și probabil că lucrează în Primărie de pe vremea cînd s-a inventat funcția de Primar. Ar putea să se pensioneze, dar nu vrea. Și-apoi, chiar așa, de ce să se pensioneze? Păi, în funcția lui esențială pentru bunul mers al orașului, de tăietor de chitanțe la Piața din Centru – unde activează vreo trei samsari de legume, cu firmă, și mai vine, poate, marțea vreo doi trei producători – omul încasează mai bine de 4.000 de lei pe lună. Mdap! Păi, omul e consilier! Are facultate de drept. E om serios cu salariu serios.

Din ultima lui declarație de avere, postată pe site-ul Primăriei, aflăm că Iosif al nostru a încasat anul trecut, de la Primăria Alba Iulia, 46.344 lei din salariu, plus  5.837 lei în urma unei sentințe judecătorești. Un salariu bunicel doar, căci vorbim de Primăria Alba Iulia.

Și-apoi, cum ziceam, funcția e una cu răspundere, vitală pentru comunitate. Practic, ar trebui ca Hava să plece rușinat la Bruxelles, că l-a ținut pe acest om, pe această valoare cu facultatea de drept, la tăiat chitanțe la Piață, e un amărît de salariu de puțin sub 1.000 de euro pe lună. Rușine băi, rușine!

Noroc că va rămîne Voicu șef peste oraș și poate-i mărește omului salariul. Doamne ajută!

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

2 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile
trackback

[…] Iulia, pe tema regulamentului de funcționare a Pieței Agroalimentare din Centru. Și am scris în textul ăla și niște rînduri despre un domn pe nume Iosif Boian, funcționar în cadrul Primăriei, care-i responsabil cu tăiatul chitanțelor la Piața asta din […]

trackback

[…] produce:Piețele, nenicule. Ta-dam! Practic, el are să fie noul șef al tăietorului de chitanțe, angajat de lux, Vasile Boian – ăla de ne amenința prin mesaje și pupa cu sîrg urmele lăsate de ”Havana” în […]