Există și posturi în Primăria Alba Iulia care sînt ocupate în mod corect, fără pile și combinații, doar pe merit și capacități. Sau, mă rog, așa zice legenda, că ar exista și astfel de posturi. Pînă la legende însă, să vă povestim despre niște chestiuni reale și actuale. Despre cum un aproape pîrnăiaș, condamnat penal pentru abuz în serviciu, la un an de închisoare – cu suspendare, a ajuns un fel de șefulică în Primăria Alba Iulia, peste un domeniu degrabă aducător de lovele – PIEȚELE!

Vasile Bereș, căci așa se numește omul, este noul șef al Serviciului administrate piețe, târguri și gestionarea câinilor fără stăpân din cadrul Primăriei Alba Iulia. Mă rog, din subordinea Serviciului Administrarea Patrimoniului Local, unde-i etern tătucă domnul Doru Inurean. Și căruia, iată, Paul Voicu îi mai tare din macaroană puțin, că mna, știți voi, oamenii lui Hava, oamenii lui Voicu, echipe, găști, loialități, chestii de genul ăsta.

Ei bine, serviciul ăsta a fost înființat tocmai pentru ca domnul Vasile Bereș să devină șef. Adică, omul fusese recuperat de prin dosarele penale de către partid și înșurubat în Primăria Alba Iulia în postul de responsabil al adăpostului de cîini fără stăpîn. Și, mna, după toată perioada de acomodare, în care a făcut să fie bine, ca să nu fie rău, (adică au făcut niște ongiști de treabă și niște tineri cu suflet mare, care s-au ocupat de cîinii fără stăpân) trebuia promovat puțin. Așa că, între Inurean – care-i cupat cu treburi mult mai mari – și piețele publice, a fost creat acest serviciu nou, astfel încît Vasile Bereș să se ocupe de ceva care și produce:Piețele, nenicule. Ta-dam! Practic, el are să fie noul șef al tăietorului de chitanțe, angajat de lux, Vasile Boian – ăla de ne amenința prin mesaje și pupa cu sîrg urmele lăsate de ”Havana” în oraș.

Cum e vorba de o Primărie – în teorie, cel puțin, căci în realitate toată șandramaua e un fel de SRL pe care-l administrează cine-i șef la PNL – a fost organizat și un concurs. Asta după ce Consiliul Local – adică tot ei – a decis înființarea Serviciului în cauză. Așa se face că pe data de 12 august se stabilește organizarea concursului.

selectie12august

La concurs se înscriu Vasile Bereș – nooormal! – plus un tînăr pe nume Muntean Andrei Vasile. Șefimea din Primărie ia dosarele, se uită prin ele și, după calcule aprofundate, Paul Voicu, vicele însărcinat cu atribuții de primar, decide amînarea concursului. Pam-pam! Frumos, discret, să fie bine. Și să înțeleagă acel Muntean Andrei Vasile la cît e ceasul!

amanare12august

După care se stabilește o altă dată, 26 august, în care să se țină concursul. La care dată, ptiu drăcie, ce minune, se prezintă doar numitul Vasile Bereș. Care, ptiu drăcie, ce minune, cîștigă concursul și e declarat noul șef al Serviciului din subordinea Serviciului din Primărie. Deci, da, e făcut ȘEF omul. Căci merită.

rezultatefinale

Acum, despre Vasile Bereș acesta mai trebuie spus că e un fel de băiet deștept care s-a învîrtit cu un așa talent încît a fost în grațiile mai tuturor partidelor. L-au ținut în brațe, în special, băieții din PD, devenit PDL, adică actualul PNL – în speță Hava, Voicu & Company – dar și cei de pe la PSD.

În 2012, DNA îl trimite în judecată pe Vasile Bereș pentru abuz în serviciu și luare de mită, fapte comise începînd cu 2009, în perioada în care era șef al DSVSA. Asta după ce fusese turnat de patronul unei firme, căreia i-ar fi cerut șpagă pentru anularea unor amenzi.

Procesul s-a judecat și, în 2014 Curtea de Apel Alba Iulia pronunță sentință definitivă în care Vasile Berciu este condamnat la un an de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu.

După perioada DSVSA, dosare penale, condamnare și toate cele, partidul îl recuperează pe Vasile Bereș, îl reevaluează și-i găsește un post călduț la Primărie. Cu adăpostul de cîini și, acum, iată, mare ȘEF SERVICIU.

Mă rog, Paul Voicu îi oferă șansa de a cîștiga, cinstit și corect și fără urmă de dubiu, un concurs organizat cinstit și corect și fără urmă de dubiu, pentru ocuparea respectivului post. Iuhuu! Felicitări domnului Bereș! Felicitări domnului Paul Voicu! Felicitări Primăria Alba Iulia!

Să fie bine, ca să nu fie rău, că binele înfrînge.

0 0 Vot
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest
5 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile
Gigi
Gigi
19 decembrie 2019 15:05

Asta da „fara penali in functii publice”!

Nae
Nae
8 ianuarie 2020 15:28
Raspunde lui  Gigi

Au trecut 10 ani sa abrogat. Ca doar pe cand era sef la DSVSA cei mai aproviziona pe toti cu de ale gurii!

costel
costel
9 ianuarie 2020 14:41

un mare papagal

trackback

[…] pentru abuz în serviciu, pentru fapte din perioada în care era șef al DSVSA. Dar hei, omului i-a fost construit un serviciu în Primărie și i-a fost meșteșugit un concurs dedicat. Să fie bine, ca să nu fie […]

marina
marina
15 iulie 2020 13:39

Asa si? A castigat procesul cu ANFP, deci… sa nu fie rau.