Azi, 29 mai, la sediul Primăriei Alba Iulia are loc un concurs pentru ocuparea postului de Șef serviciu evenimente publice, comunicare și turism. Cum era de așteptat, postul este unul cu dedicație și va fi cîștigat de către o persoană extreme de apropiată încă primaului Mircea Hava. Că așa e la noi, pe cinste, corectitudine, meritocrație. Hahaha. Să vă explicăm.

Așadar, încă primarul Mircea Hava are niște consilieri. Din-ăia personali, genul ăla de ”go get things done”. Cum e Mihai Coșer. El a fost deja rezolvat, prin aprilie, cînd a cîștigat un concurs pe post – la care a participat de unul singur – și a devenit funcționar la același departament de evenimente publice, comunicare și turism. Adică fix locul prin care se sifonează un purcoi de bani, pe unde Primarul și șefimea din primărie își asigură că se află în grațiile presei, a opiniei publice, și că nimeni nu se apucă vreodată – Doamne păzește – să scormonească prin tot rahatul și combinațiile cu bani publici.

Persoana despre care vă zicem astăzi, și pentru care s-a făcut această dedicație de post de Șef, se numește Daniela Micu. Iar lumea bună a orașului, în special cei care au avut sau au contacte cu Hava, o știu de Dadi. Sau Doamna Dadi, căci cuvîntul ei poartă în Primăria Alba Iulia o greutate mai mare decît a viceprimarilor sau a oricărui director. Pînă azi, Dadi era, oficial, consilierul personal al Primarului Hava. Cel mai apropiat consilier local, dacă e să ne luăm după zecile, sutele de deplasări în străinătate, în care l-a însoțit. Dar despre plimbările pe la străini o să vorbim în alt text. Asta spre deosebire de consilierul Coșer, pe care abia dacă l-a luat în excursie de vreo două trei ori.

Ei bine, pe undeva e de înțeles de ce Dadi îl însoțea mereu pe Mircea în deplasările din străinătate. Căci ea vorbește germană. Aparent chiar foarte bine. De altfel, a și terminat școala generală la secția germană. Însă, pentru că v-am zis treaba asta cu germana – căci e important de știut – pe baza ei s-a făcut și dedicația postului. Adică, una dintre cerințele obligatorii pentru ocuparea acestui post este aceea de a avea cunoștințe avansate de limba germană.

La ce căcat e nevoie – de stricat nu strică să știi nici o limbă – însă la ce căcat e obligatoriu ca șeful de la evenimente publice, comunicare și turism să știe germana? Nu Engleza. Engleza nu se cere. Păi uite de-aia, pentru că Dadi știe germana. Nu-i sigur dacă știe și engleză, franceză sau altă limbă străină, dar știe germana. Și, cum se vede și din document, germana e obligatorie. Băi mă leși?

Anunt+bibliografie_SvComPromTurism_SefSV_PC_in_29052019

Și apoi ar mai fi și alte cîteva chestii. Pe hârtia postată pe site apare că documentul a fost afișat – ăsta cu organizarea concursului și cu condițiile de concurs – în data de 8 mai. Deși, în fapt, el a fost afișat cu vreo două săptămîni după, abia pe 23. Dar chiar și așa, dacă ar fi fost afișat pe 8 mai, tot n-ar fi fost cosher – mă rog, n-ar fi fost legal, să nu confundăm cu Coșer, care e doar Mihai, dar legal – căci concursul ar fi trebuit să fie anunțat cu 30 de zile.

 

Însă nu prea mai era timp. Căci totul a fost făcut pe repede înainte. S-a modificat prin consiliu, înainte de alegeri, organigramă, posturi și tot ce trebuie – că doar nu putea Dadi să fie lăsată simplu funcționar – după care tot pe repede înainte s-au făcut și cerințele și concursul și tot. Că deh, trebuie și primarul să plece la Bruxelles.

Și-apoi, după cum se vede din documentul de mai jos, Doamna Dadi e oricum singura care s-a înscris la concurs. Căci cine să riște să o concureze? Ar fi chiar culmea. Mai ales că nu se prea știa de concurs. Pentru că, așa cum v-am zis mai sus, nu s-a respectat procedura. Iar cei care știau erau doar cei din gașca Primărie. Iar ăia.. să fim serioși.

PV_selectie_SvComPromTurism_SefSV_PC_in_29052019

 

Pe de altă parte, umblă vorba, atît Dadi cît și Mihai Coșer se vor regăsi și pe ștatele de plată de la Bruxelles, căci vor activa și în posturi de consilieri personali ai europarlamentarului. Însă, în același timp, vor fi și cîrligele lui Hava în Primărie și, bineînțeles, în Buget. Că doar nu-și închipuie cineva că-l vrea Hava pe Voicu drept Primar pe bune. Ntz. Are să fie tot ce e acum, un om de paie, un proxi al lui Hava, doar că-i va zice primar interimar și nu viceprimar.

Și uite așa, privim spre înainte. Și are să fie fix ca înainte.

 

P.S. Felicitări Doamna Dadi pentru postul obținut. Sîntem sigur că, pînă am terminat noi textul ăsta, dumneavoastră veți fi cîștigat deja concursul.

2
Lasa un raspuns

avatar
2 Subiecte de comentariu
0 Rasunsuri
0 Followers
 
Most reacted comment
Hottest comment thread
2 Autorul comentariului
GheorgheCarcotas Comentarriu recent al autorului
  Aboneaza-te  
cele mai noi cele mai vechi cele mai votate
Notificare
Carcotas
Guest
Carcotas

pai aceasta-i practica in toate institutiile publice din Alba, asta nu inseamna ca este bine, copii care termina acuma scolile si care sunt bine pregatiti nu au nici o sansa la angajare, doar daca sunt copiii sau nepotii mai marilor orasului,nepotismul este in floare

Gheorghe
Guest
Gheorghe

Fratilor, acesta este un site nemaipomenit. Va felicit ca scrieti despre abuzuri, va apreciez si va stimez!