PNL și PNL, aceeași mizerie

Hai că s-a dus dracului și „echipa câștigătoare”, cum altfel bănuia toată lumea că se va întâmpla. Sigur, nu s-a dus chiar departe, a făcut doar un mic ocol, și-a dat cu pudră la nas și acum se regrupează, limbă cu limbă, în jurul bucilor lui Ciucă.

Deja i-am văzut pe la TV pe alde Rareș Bogdan, cu batistuța la rever și lipgloss pe buze, plus pe Florinache Roman. Da, se pare că hoțul de diplome și lucrări n-a dispărut din viața publică, cum ar fi trebuit să se întâmple într-o țară cât de cât normală. Ambii explicau „situația”, siluind și mai tare logica, de te întrebi cât dracu îi mai suportă pământul pe niște unii ca ăștia.

În urmă cu jumătate de an, făceau circ și scandal, urlau că PSD sunt niște nemernici și jeguri și hoți și corupți, îi trăgeau partidul de sub picioare lui Orban, îl înșurubau la butoane pe Cîțu ce cu dosare penale prin America, după care se cuibăreau la sânul PSD și o puneau de o guvernare stabilă. Florin Roman, un impostor cum rar s-au mai văzut impostori în politică, ajungea chiar ministru, într-un cabinet în care dansa hora iubirii de bani cu hoții și corupții din PSD. A fost însă ok, căci n-a durat mult până să fie prins cu minciuni în CV, cu diplome inexistente și cu disertație furată, semn că era chiar mai pesedist decât pesediștii cei mari. De altfel, cine e de prin Alba și mai ține minte activitatea lui de „jurnalist” (lol), n-a uitat probabil ce frumos legat epitet de epitet, cuibar de limbi rotind pe apele politicii locale, în favoarea PSD-ului, care pe vremea aia era pesemne bun și frumos și curat.

Ei, Roman, la fel ca și Rareș Batistuță Bogdan, vârfurile de lance ale „echipei câștigătoare”, sunt azi – la șase luni distanță de la marea victorie – niște băieți sanchi raționali, care vor binele partidului și alte labe logice de genul ăsta. Adică, nu mai sunt cu Cîțu și roiesc limbă în limbă prin jurul bucilor lui Ciucă, doar doar nimeresc o crăpătură prin care să intre iar într-o nouă „echipă câștigătoare”.

Nimic din ce se întâmplă acum în PNL nu poate fi justificat rațional. Mă rog, asta dacă pleci de la premisa că nu totul în politică înseamnă combinații, șmenuri și acces la bani și resurse. Ceea ce, desigur, nu-i o premisă corectă, căci toată politica noastră, de la stânga la dreapta și dintr-o extremă în alta, e nimic mai mult decât un balet grotesc în care cete de impostori, bine conectați la securicitate, își dau rând la violat bugete.

Totuși, sunt convins că există prin PNL și niște oameni cât de cât normai. Există și niște excepții, ca peste tot, menite să cimenteze regula hoției generalizate, acest minunat sport politic de tradiție. Cum naiba mai pot oamenii ăștia să se privească în oglindă? Cum dracu să poți să ai carnet de membru PNL și să îți vină să ieși din casă fără să îți pui o pungă pe cap?

3.8 6 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile