Peste 150 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba vor acţiona, zilnic, pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică şi pentru ca cetățenii din judeţul Alba să se poată bucura, în linişte, de minivacanţa prilejuită de Unirea Principatelor Române.

În perioada 21 – 24 ianuarie 2022, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba va intensifica acţiunile, va suplimenta efectivele de siguranţă publică şi va asigura prezenţa echipajelor de poliţie pentru menținerea climatului de siguranță publică, prevenirea faptelor antisociale și asigurarea unei intervenții prompte la evenimente.

Zilnic, vor acţiona, în medie, 150 de poliţişti, cu 70 de mijloace auto, care vor fi prezenți în zonele aglomerate și în stațiunile turistice și vor urmări inclusiv respectarea măsurilor de sănătate publică, în contextul pandemiei de Sars Cov 2.

Pentru prevenirea accidentelor de circulație şi combaterea excesului de viteză, poliţiştii de la rutieră vor acţiona cu 12 aparate radar şi vor asigura prezenţa în trafic, pentru depistarea şi sancţionarea, cu fermitate, a conducătorilor auto care încalcă normele privind circulaţia pe drumurile publice.

Având în vedere numărul în creștere a cazurilor de Covid 19, facem un nou apel către cetățeni, să respecte măsurile de protecție sanitară, pentru a limita răspândirea virusului Sars Cov 2.

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest
0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile