De câțiva ani am început ca, în concediu, să fac câte un mic turneu de câteva zile printr câte o zonă a țării, împreună cu familia. Nu ne oprim mult într-un loc, stabilim un traseu general, vizităm obiectivele ce ni se par interesante, iar când se apropie seara căutăm loc de cazare în zona unde am ajuns. A doua zi pornim mai departe și repetăm povestea.

Desigur, nu întotdeauna se aliniază stelele. Unele obiective (mai ales dacă ajungem la ele lunea) sunt închise. Altele le prindem în renovare. Sunt și unele pe care le ratăm, din neștiință. Dar, per total, e o ocazie minunată de a lua pulsul țării ăsteia: ce avem, ce facem cu ce avem, cum mai sunt drumurile, localitățile, cum mai stăm cu gastronomia etc.

Anul acesta ne-am decis să vizităm o zonă pe unde nu mai fuseserăm. Eu nu urcasem mai sus de Baia Mare, ceilalți nici până acolo n-ajunseseră. Așa că, timp de câteva zile, ne-am perindat prin Maramureș, Satu Mare și Sălaj.

Peste tot pot spune că am găsit oameni primitori și prietenoși, gata să-ți ofere informații sau sprijin pentru ce ai nevoie. În general, nu la nivelul serviabilității observate de mine în Franța sau Grecia, dar suficient cât să te facă să te simți bine.

Mare parte dintre drumurile pe care am umblat au fost bune sau foarte bune. Am avut parte și de unele zone cu carosabil ce vădește incompetența autorităților, sau, cireașa de pe tort (ori bomboana de pe colivă, în acest context), o coadă de 4 km la ieșirea de pe autostradă, din cauză că… n-avem autostradă. Sau avem o bucățică aici, una dincolo, iar legăturile dintre ele se tot lălăie de ani de zile.

Cazare se găsește decentă, atât în ceea ce privește condițiile, cât și prețul. Bine, eu nu sunt extrem de pretențios, mai ales când e vorba de a dormi doar o noapte. Dacă în cameră e tot ce trebuie, nu arată ca de pe vremea împușcatului și e curat, sunt mulțumit.

Cu mâncarea, constat pe măsură ce trec anii că am tot mai multe dificultăți în a găsi localuri pe gustul meu. Cele considerate „bune” de către localnici, recomandate de ei, ori au prețuri mari raportat la nivelul normal al pieței, ori au porții mici, ori rețetele respectă una dintre cele două tehnici: sunt făcute „modern” (că așa se mănâncă azi), sau n-au personalitate (pentru ca fiecare să și le dreagă după propriile gusturi, fapt care mă face să mă întreb de ce-aș mai alege localul X în dauna lui Y, dacă toate fac mâncarea la fel de fad).

În ceea ce privește obiectivele turistice, avem cu ce ne lăuda. Și avem ce vizita. Ceea ce remarc, însă, este că implicarea autorităților lasă de dorit, de multe ori, cel puțin din discuțiile purtate cu cei ce administrează respectivele locuri. Există promisiuni, uneori se mai și dă, alteori nu se poate mai mult. Și fiecare supraviețuiește cum reușește, uneori datorită unor oameni entuziaști, ce fac lucrurile din pasiune. Dar poate ceea ce mă doare cel mai mult este că încă nu știm să facem aceste obiective „să spună povești”. Chiar și eu, pasionat de istorie și geografie, mă plictisesc uneori în fața unor pietre, a unor ziduri, a ruinelor. Îmi închipui cum se simt cei ajunși conjunctural acolo, fără a fi atrași de cele două științe. Într-un secol în care simulările virtuale, internetul și toată tehnologia sunt deja un lucru comun, accesibil oricui, cred că a da viață unor obiective turistice e ceva realizabil și, mai mult, s-ar apropia de vizitatori. Am văzut că se poate la Castelul Huniazilor, la Cetatea Sucevei, la Casa Memorial Mihail Sadoveanu de la Neamț. Sau la Alba Iulia, cu garda cetății și luptele de gladiatori.

Știu, turismul înghite mulți bani ca să devină profitabil. Mai mult, reconstituirile necesită ani de studii pentru a ajunge să se apropie cât mai mult de realitatea vremurilor trecute. Dar cred că nu e de ajuns să facem reclame pe care dăm o grămadă de bani. Dacă asta nu e dublat de o infrastructură de calitate și de obiective care să impresioneze, nu va aduce succesul scontat. Facem pași în direcția potrivită. Micuți, dar îi facem. Iar peisajele prin care ne plimbăm sunt, de multe ori, ele însele impresionante, augmentând efectul obiectivelor create de mâna omului. Un plus aici, aș putea spune, este că în foarte puține locuri prin care am trecut în nord-vest am văzut zone defrișate. În general, culmile erau acoperite cu păduri verzi, frumoase, umbroase.

În final, îmi permit să recomand o parte dintre obiectivele vizitate, pentru cei ce n-au ajuns încă acolo:

– Turnul lui Ștefan din Baia Mare

– Bastionul Măcelarilor din Baia Mare

– Mănăstirea Bârsana

– Memorialul Victimelor Comunismului din Sighetul Marmației

– Cimitirul Vesel din Săpânța

– Castrul roman Porolissum de la Moigrad

– Grădina Botanică „Vasile Fati” din Jibou

Lasa un raspuns

avatar
  Aboneaza-te  
Notificare