E 25 iunie 2020. Pe hornurile Primăriei Alba Iulia iese fum iar geamurile sunt aburite. Se lucrează în instituția asta cum nu s-a lucrat vreodată. Dacă stai să-i întrebi pe ei, e program normal, de 24 de ore pe zi, cu toate că noi știm bine, uneori lucrează și noaptea.

Paul Voicu a apăsat pedala campaniei. I-au cam luat-o ceilalți înainte, care deja se plimbă pe străzi și se zbenguie în comunicate. Sigur, nici el n-a chiar dormit până acum, că a găsit cutia cu proiecte, rămasă moștenire de pe vremea când Nicolaie Moldovan, iar de acolo a început să scoată câte o chestie pe care o ambalează frumos, în cuvinte meșteșugite, și o prezintă ca propria realizare. Știe însă că, pentru a avea succes în politică, pentru a câștiga alegeri e nevoie de mai mult decât proiecte. Trebuie circ. Trebuie muzică. Trebuie concerte, spectacole, câmpenești. Să dea la lume, sanchi gratis, cu intrare liberă. Să se simtă votantul bine, că uite ce frumos e la câmpenească, la activitatea culturală.

E 25 iunie 2020. Paul Voicu se trage în poze cu șefia Spitalului Județean. Au ajuns, în sfârșit, ventilatoarele alea promise cu luni în urmă. Bine că au venit. Omul pozează în vice-edilul îngrijorat de sănătatea comunității. Face apeluri la respectarea normelor, la grijă și atenție.

E 25 iunie 2020. Astăzi s-au înregistrat 460 de noi cazuri de persoane infectate cu Covid 19, un record pentru perioada de când a început relaxarea. Mult, foarte mult.

E 25 iunie 2020. Mâine începe o nouă chermeză în Cetatea Alba Carolina, „Sărbătoarea Muzicii”, un parteneriat între Primăria lui Voicu și Centrul „Augustin Bena” din subordinea lui Dumitrel. Deh, și el e în campanie. Asta după ce, în urmă cu ceva vreme, același Centru „Augustin Bena” mai organizare un eveniment „susținut” doar de Primărie.

E 25 iunie 2020. Este anunțat „Alba Iulia Muzic & Film Festival”, a 8-a ediție, pentru weekendul următor, 3-5 iulie. Evident, cu „intrare liberă” pe afiș. Că toată tărășenia scoate niște j-de mii din banii albaiulienilor nu contează. Bașca, toate edițiile precedente ale acestui festival au avut loc la începutul lunii septembrie. Acum a fost mutat la început de iulie. De ce? Pentru că de ce nu

Azi, 25 iunie, când avem un vârf la nivel național de cazuri Covid 19 în perioada de relaxare, planurile de organizat chermeze publice sunt în toi. Avem și o să avem weekend de weekend câte o chermeză publică, cu intrare liberă. Pentru că, deși niște ignoranți în materie de istorie, băieții lui Voicu folosesc foarte eficient modelul „panem et circenses”. Atât că, dacă avem puțin ghinion, pâinea (care oricum lipsește), va fi înlocuită cu Covid.

0 0 Vot
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest
0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile