Paul Voicu a mințit Poliția și a scăpat basma curată, deși a încălcat în mod evident legea

Nimic nu e mai frumos decât să ai un edil care încalcă legea și apoi se laudă pe net cu fapta, că nici măcar nu și-a dat seama că încălcase legea. Păi ce, există lege pentru un primar? Haide na!

De fapt, există ceva și mai frumos. Căci Poliția, după ce e sesizată că omul a încălcat legea, stă și cercetează cum n-au cercetat vreodată, la un loc, Sherlock Holmes, Hercule Poirot, Columbo și Corado Cattani. Aproape o lună au cercetat fapta! O lună! L-au rupt, probabil cu întrebări de genul „sigur nu era să aveți o scamă în data de?”, „și cum ați vrea să spunem că ce ați făcut a fost legal, boss?”, „șefu, un nebun de la presă ne-a sesizat, pe ce motiv să facem să fie bine, ca să nu vă deranjăm?”. Sau altele de genul ăsta.

Să vă povestim toată povesta.

Prin 17 aprilie, după-masa, în Vinerea Mare carevasăzică, în plină stare de urgență, de pandemie, de îndemn peste îndemn de a sta în casă, Paul Voicu, cel mai viceprimar cu atribuții de primar din câți a avut Alba Iulia, dădea turul bisericilor. Ca un bun creștin, în căutare de un instantaneu bun pentru promovat imaginea pe facebook.

Singurul motiv pentru care azi am intrat în Casa Domnului este pentru a respecta tradiția: în numele tuturor albaiulienilor, an de an, în Vinerea Mare, în ziua în care Hristos era răstignit pe cruce, ducem flori la mormântul Domnului” – zicea el, cu gurița aia a lui, în postarea însoțită de poze cu el și flori și biserică.

Pe surse am aflat atunci că ar fi fost vorba de un veritabil tur al bisericilor din oraș, la care au participat o întreagă ceată de consilieri locali și viceprimari, cu Paulică în frunte. Că așa era tradiția.

Evident, am făcut puțin mișto de el și am subliniat, pe pagina noastră de facebook, monumentul de ipocrizie care devenise Paul Voicu, omul care ne îndemna pe toți să stăm în case, să nu mergem la Biserică de Înviere, dar el se plimba că „așa e tradiția” la Primărie. De parcă pentru omul de rând mersul la Înviere nu e tot tradiție.

Ei bine, cum fapta lui nu era doar un monument de ipocrizie ci putea fi și încadrată juridic, am scris Poliției. Că deh, omul fusese în plimbare la biserici, în afara orelor de program, într-o acțiune care nu intră în fișa postului, în vreme de stare de urgență, când astfel de activități erau ilegale. Și apoi, legea e lege pentru toți, nu? Păi nu chiar.

Și uite așa, că eram oricum plictisiți în izolare, am scris Poliției chestia asta. Și am atașat și poza.

După care am așteptat. Și am așteptat. Și am tot așteptat. Ieri, la aproape 4 săptămâni distanță, surpriză – surpriză, primim răspuns de la Poliție. Cu parafă, cu nume de șefi, cu ștampilă și tot. Și ia uite răspuns:

În urma verificărilor efectuate și a răspunsului oficial al Primăriei Municipiului Alba Iulia, primarul municipiului Alba Iulia (viceprimar cu atribuții de primar, sic!), Paul Voicu, are calitatea de președinte al Comitetului local pentru situații de urgență, conform OUG nr. 21 din 15.04.2004, privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență.

Astfel, cu ocazia deplasărilor în municipiul Alba Iulia, în data de 17.04.2020, a evaluat situația de urgență impusă de răspândirea virusului Covid 19 și a urmărit îndeplinirea măsurilor și acțiunilor dispuse, în contextul semnării Acordului dintre MAI și Patriarhia Română, nr. 12435/15.04.2020 și a informațiilor transmise de Guvernul României”.

 

WOW! Just WOW! Deci, omul ducea flori pe la biserici, că tradiția Primăriei, dar poliției a zis că el evalua situația de urgență! Cu flori în mâini! Da băi, fix aia făcea!

Iar Poliția Română, ăștia de la Alba, că ce să facă și ei, doar Ministrul de Interne e coleg de partid cu viceprimarul cu atribuții de Primar, au luat de bune cele zice „oficial” de la Primărie. N-au mai stat să caute pe facebook, cum au făcut în alte cazuri, că deh, erau presați de timp, cele patru săptămâni gen. Sau poate că domnii de la IPJ s-au gândit că, din moment ce oricum se dăduse treaba de la CCR cu amenzile, și nu mai mergea să-l taxeze, măcar să-l facă de râs pe Paulică, și ne-au trimis răspunsul așa. Ceea ce, am râs. Le-am și răspuns că am râs.

Însă, mai departe de râsete și de miștouri, asta e țara, ăsta e orașul în care trăim. Alba Iulia, municipiu reședință de județ, în care viceprimarul cu atribuții de primar încalcă legea, apoi minte Primăria pentru el iar Poliția îl scapă basma curată.

Singura diferență între ce avem acum și ce era acum 30 de ani, pe vremea comuniștilor, e că putem publica despre ei. Putem măcar să-i arătăm cu degetul, să le arătăm oglinda, să chiar râdem de ei. Asta fără riscul de a merge la pușcărie pentru că zicem adevărul și fără să riscăm cine știe ce represalii. Sau….

5 1 Vot
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile