Periodic dau peste persoane care, în scris sau verbal, ţin să sublinieze că era mai bine înainte. Adică în perioada comunismului, ca să nu existe dubii la ce se face referire. Unii o dau direct, alţii mai voalat, aşa, în sensul că „nu era chiar aşa cum vi se spune”. Bănuiesc că, la o parte dintre ei, este vorba despre nostalgie. De multe ori ni se pare că vremurile erau mai frumoase pe când eram copii/adolescenţi/tineri. La altă parte, probabil chiar aceea era realitatea: oamenii cu pricina sau părinţii lor făceau parte din structurile care trebuie şi chiar o duceau bine.

Văd însă asemenea aserţiuni şi din partea unora care ori încă nu erau născuţi pe atunci, ori abia făcuseră ochi şi habar n-aveau cu ce se mănâncă lumea asta. Acolo tind să cred că e o hipstereală de-asta gen „Je suis Che Guevara” sau „Je suis legionarii”, fără ca oamenii să aibă habar exact cu ce se mâncau ororile săvârşite de respectivii.

Există, în special, patru argumente mari şi late aduse de cei ce suspină după vremurile acelea:

  1. Toată lumea avea de lucru. Perfect adevărat. Şi, în funcţie de unde avea ţara nevoie de tine, acolo erai repartizat – fie că se nimerea la oraş, fie la Cucuieţii din Deal. Că aşa au şi reuşit unele locuri să aibă dascăli sau medici buni, deşi se aflau acolo unde-ntoarce vulturul. Dar, ghici ce? Şi-acum sunt locuri de muncă în ţara asta, doar că nu mai vrem să ne deplasăm fundul în altă localitate, cu domiciliu cu tot, ci dorim să muncim doar în localitatea X. Pe vremea împușcatului, voiai nu voiai, ţara te obliga să mergi acolo sau dincolo. Iar dacă chiar n-aveai unde merge, se găsea loc berechet la Canal sau în Balta Brăilei. Se bagă cineva?
  2. Nimeni n-a murit de foame, toată lumea se descurca. Primo, dacă chiar se întâmpla să moară cineva de foame, cu siguranţă cenzura ar fi avut grijă să nu se afle asta. Secundo, dacă „mă descurc” e modelul economic viabil al ţării în care vrei să trăieşti, înseamnă că aspiraţiile tale sunt suficient de jos ca să mergi să locuiești fără probleme oriunde pe globul ăsta, chiar şi-n cea mai slab dezvoltată ţară.
  3. Statul îţi dădea locuinţă. Care nu era a ta, ţi se puteau băga oricând chiriaşi, ori puteai fi scos din ea îmbrăcat doar cu ce-aveai pe tine fiindcă așa voia partidul. Asta pe lângă faptul că sunt curios cine ar mai fi dispus în ziua de azi să stea (de bunăvoie) într-o garsonieră confort trei.
  4. Nu s-a trăit rău decât în ultima perioadă. Din ce ştiu de la părinţii mei şi cei de-o vârstă cu ei, într-adevăr, pe finalul anilor ’60 – începutul anilor ’70, se trăia destul de ok. Doar că eu ţin minte anii ’80, când era jale. Mâncarea era pe cartelă, raţiile minuscule şi se întâmpla să le primești peste şase luni sau deloc. Unele produse habar n-aveam cum arată, ori dădeam de ele doar când ajungeam prin București, ori în orașele aflate aproape de granița vestică. Şi mie unul un deceniu în care să trăieşti aşa, la limita subzistenţei, mi se pare prea mult. E ca şi cum aş fi la pat în ultimii zece ani de viaţă, bucurându-mă că înainte ţopăiam sprinţar. Şi nu, gogoriţa cu plata datoriei externe nu ţine. Şi după ce a fost plătită tot aşa s-a trăit, plus că ea a fost făcută de aceiaşi comunişti în perioada aia în care se trăia destul de ok, iar argumentele pot continua.

Nu, Ceaușescu n-a fost „un patriot adevărat, care și-a iubit țara”. A fost un dictator care-a luat țara pe persoană fizică și dădea lecții tuturor specialiștilor din orice domeniu, deși n-avea habar despre ele. Iar dacă îndrăzneai să spui că nu zice corect ceva, erai închis. Pentru cei care încă mai suspinați după binecuvântările socialismului și comunismului, mergeți la Muzeul Memorial de la Sighetul Marmației, să vedeți cât de „pașnic” s-a instaurat. E perfect când nu pămâmtul tău a fost luat cu japca, nu părinții tăi au înfundat pușcăriile doar pentru că nu erau de acord cu ideologia de stat, ori aveau curajul să-și spună părerea. Sau, uneori, dintr-o joacă prostească.

Oare are rost să mai pomenesc despre penele de curent, de încălzirea de la blocuri făcută doar punând zece rânduri de haine pe tine, de lipsa apa caldă care venea călâie (dacă venea) doar pentru câteva ore pe zi, de programul TV insignifiant (și dedicat, în mare parte, glorificării iubiților conducători), că inclusiv benzina era raționalizată?

„Dar ce, acum e mai bine?” dau replica uneori persoanele sus-menționate. Da. E mult mai bine, dintr-un motiv aparent minuscul, dar care schimbă complet datele problemei: acum ai șansa de a schimba (viața ta, sistemul etc.) Poate reușești, poate nu. Dar ai această șansă.

Înainte, până și gândul la ea se pedepsea.

Lasa un raspuns

avatar
  Aboneaza-te  
Notificare