Cum ar fi dacă...

În timp ce scriu rîndurile astea mă încearcă o lehamite supremă. Nu vreau și nici n-am chef să le scriu, dar parcă se scriu singure. Căci, ca orice alt om, sufăr și eu de spreranță, de suprema neputință. Și nicăieri decît în raport cu politica nu se hrănește mai cu sîrg speranța. Căci o fi ea, politica, arta de guvernare a cetății, dar e și o supremă formă de deziluzie, o veritabilă artă de a-ți crea speranțe doar pentru ca mai apoi să ți le vezi zădărnicite. Tînjesc de multe ori după ignoranța unui prost sublim, căci nepăsarea prostească îmi pare singurul antidot la deziluzia provocată de politic. Și chiar dacă totul îmi pare lipsit de soluție, de orizont, încerc să văd mai departe de partea nevăzută și să-mi imaginez că, totuși, nu-i totul chiar pierdut. Cu toate că e. Dar deh, speranța! Ce boală...

Și cum stăteam eu așa, deziluzionat, mi-am amintit de Contractul social al lui Rousseau. Idee de la care au și pornit rîndurile astea să se scrie singure.

Ce-ar fi dacă am avea noi un nou Contract social LEGAL? Unul nu doar adaptat timpurilor, dar și legalizat la un notar. Asta în sensul în care guvernanții, cei care conduc, n-ar mai fi legați doar prin vot de cei pe care-i conduc, ci ar fi și legați de sine, de propriul program și propriile promisiuni? Practic, între aleși și alegători să nu mai stea doar votul ci și promisiunile aleșilor. Votul, acordat unor oameni/partide, în baza unui proiect/program/promisiune, să fie într-adevăr dat nu doar oamenilor ce formează partidele și partidelor în sine ci, în egală măsură, și proiectelor/promisiunilor acestora. Or, neîdeplinirea programului/promisiunilor să ducă la anularea Contractului social parafat prin vot. Practic, o guvernare să devină caducă în momentul în care nu-și îndeplinește proiectul/prigramul, cînd nu-și respectă promisiunile.

De ce n-am putea, oare, înregistra la Tribunal - cum înregistrăm sigle, nume, alianțe și partide - programele politice asumate de partidele care vin să preia Guvenul? Și, în cazul în care proiectele nu sînt duse la îndeplinire, să nu mai așteptăm alte alegeri ori demisii ori moțiuni de cenzură, ci pur și simplu să fie constatat, de către o instanță, invaliditatea Executivului cu promisiuni neonorate?

Desigur, dacă am pleca de la premisa că intențiile politicienilor sînt onorabile, în cadrul Contractului social semnat prin vot cu alegătorii, o astfel de măsură nu și-ar avea sensul, căci ar fi extrem de bine reglementată de instituția demisiei. Dar ce naiba mai e normal în politica românească?

 

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Mai multe din această categorie: « Supra-sub-oamenii. Parlamentul. Gabriel Oprea

Adaugă comentariu

Va rugam nu injurati! Poate veti gasi argumente, totusi!


Codul de securitate
Actualizează

JoomShaper