În timp ce scriu rîndurile astea mă încearcă o lehamite supremă. Nu vreau și nici n-am chef să le scriu, dar parcă se scriu singure. Căci, ca orice alt om, sufăr și eu de spreranță, de suprema neputință. Și nicăieri decît în raport cu politica nu se hrănește mai cu sîrg speranța. Căci o fi ea, politica, arta de guvernare…
Sărmanul Nietzsche! De unde să fi știut el că tocmai din căderea controlată a comunismului se va fi născut supra-omul? Și, mai mult, de unde să fi știut el că supra-omul e, de fapt, rezultatul unei involuții? Ori că avem a face cu un supra-sub-om. Voința de putere, pe care marele filosof o clama drept esență a existenței e, în…
Am primit acum vreo săptămînă un comunicat de presă de la onor liberalul Dan Coriolan Simedru. În respectivul comunicat se făcea vorbire despre o lege prin care agenții comerciali cu o cifră de afaceri de peste 2 milioane de euro vor fi obligați să pună pe rafturi cel puțin 51% produse românești. Mai exact, zicea Simedru, în conformitate cu legea…
Pe măsură ce se apropie inutilul “moment al adevărului”, respectiv ziua votului, zi după care se va fi schimbat nimic esențial, oricărui politician lipsit de șanse i se scoală ipocrizia. Pare ceva rupt din experimentul lui Pavlov, căci pe măsură ce se aude soneria alegerilor, candidaților de paie încep să le apară urme de ipocrizie pe la gură. Și cît…
Oarecum previzibil, amenințările cu judecata s-au transformat în realitate. Dragul meu cititor, Traian M, pictor și doctor în artele frumoase, s-a simțit lezat de scrierile mele în Cațavencii și-ar vrea acum nici mai mult nici mai puțin de 100.000 de lei daune.Inițial m-am gîndit să scriu o mică analiză logică asupra textului chemării în judecată. Apoi mi-am zis că s-ar…
Am discutat, cred, cu vreo 10 oameni care lucrează în baruri și cafenele. Primul efect al interzicerii fumatului e ăsta: se bea mai puțină cafea. Sigur, seara, în weekend, se iese în crîșmă aproape la fel. Nu chiar, dar aproape. În fața fiecărei intrări pare că e un grup de indieni care trimit semnale cu fum altui grup de indieni,…
Sînt fumător. De fapt, sînt un fumător înrăit, aș putea spune. Asta nu înseamnă că nu înțeleg pericolele la care mă expun fumînd. Dar e, pînă la urmă, alegerea mea. În același timp, respect pe deplin dreptul nefumătorului de a nu fi obligat să-mi fumeze pasiv țigările. Chiar înțeleg și susțin treaba asta. Ca o paranteză, timp de cîțiva ani…
Poate că nu-i tocmai corect să spun că anormalul a devenit normal, dar cu siguranță anormalul a devenit o banalitate. Totul e cum e, dar numai cum trebuie nu. Mă uit la ce se întîmplă cu politica locală, acum cînd mai e puțin pînă să fim chemați a mai trece o dată pîrleazul votului, și îmi vine în minte doar…
JoomShaper