În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat 246 de polițiști și polițiști locali, alături de lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus și au fost controlate 38 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 460 de mijloace de transport, din care 87 de mijloace de transport în comun și au fost legitimate 4.766 de persoane.

Echipele de control au depistat și sancționat 168 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, una care nu a respectat măsura carantinării și 110 care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de 13.500 de lei.

În filtrele constituite la intrările / ieșirile celor 6 localități carantinate (Alba Iulia, Sebeș, Blaj, Cugir, Abrud și Ciugud) precum și pe raza acestora au acționat 159 de forțe de ordine care au controlat 5.708 de persoane și 4.567 de autovehicule.

Au fost depistate și sancționate 105 persoane care nu au putut justifica motivul deplasării, în conformitate cu noile restricții de circulație.

Solicităm cetățenilor să țină cont de faptul că, în intervalul orar 06,00 – 22,00, în interiorul zonei carantinate, se poate circula doar în anumite situații prevăzute de actul normativ, printre care amintim deplasarea în interes profesional, deplasarea pentru asigurarea de bunuri de strictă necesitate, pentru asistență medicală care nu poate fi amânată sau nu se poate realiza de la distanță, deplasarea în scopul donării de sânge, în scop umanitar sau de voluntariat, pentru îngrijirea sau administrarea unei proprietății sau pentru alte motive justificate cum ar fi îngrijirea copiilor, a vârstnicilor, a persoanelor bolnave ori în caz de deces al unui membru de familie.

În intervalul orar 22.00 – 06.00 este permisă circulația persoanelor numai în interes profesional, pentru asistență medicală care nu poate fi amânată sau realizată de la distanță, respectiv pentru deplasări scurte, în apropierea locuinței, legate de activitatea fizică a persoanelor sau pentru nevoile animalelor de companie.

La solicitarea forțelor de ordine, cetățenii trebuie să prezinte adeverința de serviciu sau declarația pe proprie răspundere.

Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura olografă a declarantului.

Declarația poate fi prezentată în format letric (suport hârtie) sau pe un dispozitiv electronic. (ex telefon, tabletă).

Cetățenii pot prezenta și o declarație scrisă de mână, dar care să cuprindă mențiunile anterioare. Totodată pot folosi orice tip de declarație apărute recent în spațiul public, dar cu respectarea cerințelor expuse anterior.

IPJ Alba

0 0 Vot
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest
0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile