Mui speciale

Oricît de mult m-aș strădui și mi-aș răsuci mintea, tot nu reușesc să găsesc o logică în spatele conceptului de pensie specială. Nu pot și pace! Mă rog, nu reușesc să găsesc un raționament care să se împace cu conceptele de logic, corect, just sau meritat. Căci altfel, desigur, orice mîrlănie născută din sufletul găunos al politicianului e explicabilă.

Nu găsesc în ideea de pensie specială nimic mai mult decît o răsplată pentru complicitatea la un sistem corupt, la un status-quo în care unii sînt mai egali decît alții.

Am citit și ascultat fel și fel de explicații, de încercări de a justifica acest sistem, însă nu pot, rațional, să o accept pe nici una. Ceva pur și simplu nu se leagă.

Degeaba vii și-mi spui că, domnule, e normal ca anumite categorii – poliție, armată, magistratură – să beneficieze de o pensie specială, pentru că natura muncii pe care o prestează e una specială. Că un procuror sau judecător se expune unor riscuri, la fel ca un polițist și militar. Și, desigur, pot fi de acord cu natura mai specială a unor meserii.

Însă cu ce naiba e mai riscant să fii procuror decît, să zicem, miner? Sau de ce riscurile pe care un polițist și le asumă sînt mai mari decît ale unui medic chirurg? Și-apoi, nu cred că e ok nici măcar să încerci o astfel de comparație între meserii, căci ar însemna să comparăm mere cu pere și ne trezim cu un mare compot. Fiecare meserie e importantă. Fiecare meserie implică riscuri, mai mari sau mai mici, pe care fiecare practicant al acelei meserii și le asumă.

Tocmai de aceea există diferite grade de salarizare. De aceea un medic chirurg, care și-a tocit coatele prin școli și cursuri de perfecționare și rezidențiat și naiba mai știe cîte eforturi a făcut pentru a putea ține, cu siguranță și eficiență, bisturiul în mînă, e mai bine plătit decît un dulgher. Și tocmai de aceea, dat fiind că e mai bine plătit, plătește taxe și contribuții mai mari. Ceea ce va fi însemnat, implicit, o pensie mai mare.

Să spui că-i dai pensie specială unui militar, pentru că își riscă viața – cu toate că știm bine că cei mai mulți dintre beneficiari sînt șoareci de birou, care n-au văzut în viața lor un teatru de operațiuni – e o jignire la adresa Armatei. E o asumare a faptului că pe profesioniștii din acea instituție îi plătești atît de prost încît, odată ce au ajuns la pensie, e nevoie de o chestie specială prin care să repari măgăria cu salariul din timpul activității.

Însă, știm cu toții foarte bine că nu e vorba de așa ceva. Nu e vorba de reparații, ci maidegrabă de niște premii acordate pentru complicitatea la status-quo.

Primesc, spre exemplu, și artiștii pensii speciale. Există o lege care permite o pensie ”specială”, dacă vreți, care se poate acorda artiștilor, prin intermediul uniunilor de creatori. Însă aici vorbim de o pensie de 2.000 de lei lunar acordată unui artist care are deja vîrsta legală de pensie – și nu 40, 45 de ani ca la adevărații speciali – și care are o pensie mai mică decît salariul mediu pe economie. Adică, statul – prin uniunile de creatori – vine să-l ajute pe acel scriitor, pictor sau compozitor amărît, ajuns la 70 de ani și cu o pensie mică, căci omul și-a petrecut viața scriind, pictînd sau compunînd, și n-a avut un salariu și contribuții care să-i asigure o pensie decentă.

Însă, altfel, oricum ai lua problema, pe orișicîte părți ai întoarce-o, conceptul de pensie specială se umple de ridicol și ilogic. Atît timp cît ai salarii decente, pensia acordată în funcție de contribuție e cel mai corect mod de a calcula și de a rezolva problema veniturilor de la bătrînețe.

Avem, astăzi, în amărîta asta de Românie, peste 160.000 de pensii speciale, care consumă aproape 2 miliarde de euro anual. DOUĂ MILIARDE pentru niște speciali, niște favorizați ai sorții, dar mai ales ai sistemului, care aparent sînt mai egali restul cetățenilor.

Carevasăzică, 160.000 de oameni ce provin din Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, SRI – astea fiind pensiile speciale militare – procurori, judecători, personalul auxiliar din instanțe și parchete, deputați și senatori, funcționarii publici parlamentari, diplomați, auditorii publici externi ai Curții de Conturi și personalul aeronautic, formează o veritabilă castă a ”specialilor”. O castă pentru care statul consumă cam o treime, poate mai mult, din cît consumă cu toate celelalte pensii, adunate la un loc, ale oamenilor normali, dar mai puțini egali.

Or, nu spun că oamenii care activează în domeniile astea, enumerate mai sus, nu merită să fie remunerați pe măsură, să aibă salarii decente, care să le asigure – prin contribuții – niște pensii decente la bătrînețe. Evident, la bătrînețe, dar nu la 40 sau 45, chiar dacă unii ne simțim bătrîni de pe la 30.

Altfel, pentru tot sistemul ăsta de pensii speciale, și pentru toți cei care-l susțin și aplică, eu unul n-am decît o simplă urare: MUI SPECIALE!

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile