Mai departe de dramă, de durerea familiei și tristețea prietenilor, orice moarte e o afacere. Fiecare cadavru e o oportunitate de a face niște bani și există cel puțin cîțiva afaceriști – fie că vorbim de cei în sutană ori de cei în civil – care așteaptă după colț, cu buzunarele larg deschise.

Iar moartea e o afacere extrem de profitabilă. Căci pînă nu vom fi găsit secretul nemuririi, cu toții vom ajunge  – mai devreme sau mai tîrziu – în rol de marfă pentru băieții de la pompele-funebre ori pentru intermediarii între noi și divinitate.

Iar dacă celor care mor nu le mai pasă că au ajuns o simplă ”marfă” ori ce se întîmplă cu acea ”marfă”, nouă, celor care încă nu ne-a venit rîndul, ar trebui să ne pese. Ar trebui să ne pese de reguli, căci există și reguli în ce privește ”marfa” și modul în care se fac afaceri cu ea.

O afacere de milioane

Statistic, la nivelul județului Alba se înregistrează aproximativ 350-400 de decese lunar.

Pentru fiecare persoană decedată, statul acordă un ajutor de înmormîntare de aproximativ 1.000 de euro.

Or, dacă înmulțim datele astea, dacă la ele adăugăm toate cheltuielile conexe pe care le implică acest inevitabil fapt de a muri – de la eventuale cheltuieli suplimentare cu înmormîntarea, coroane, jerbe, flori, parastase, pomeni,slujbe și toate cele, moartea e o afacere care generează cheltuieli și venituri de peste 1 milion de euro anual în județ. Și asta la un simplu calcul grosier, fără prea multe detalii, căci suma – dacă e să calculăm chiar toate cheltuielile pe care le implică moartea unui om – e cu siguranță mult mai mare.

Pe toți banii ăștia se bat o serie lungă de afaceriști – fie că vorbim de firmele de pompe funebre, fie de băieții în sutană, intermediari ai relației cu divinitatea, care-și cer dreptul.

La nivel de reguli, teoretic stăm bine

Ca în orice altă activitate, în privința firmelor de pompe funebre există și la noi niște reglementări. Și, se pare, încet-încet ne ajunge și pe noi prezentul din urmă.

Toată această afacere cu ”marfă” produsă de decese se face în conformitate cu Legea 102 din 2014 privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare.

Cum legea asta era oarecum laxă, în 2016 Guvernul vine cu o  HG prin care se schimbă dispozițiile legale privind serviciile funerare. Noile norme au intrat în vigoare în 23 noiembrie 2016. Iar aici, la norme, vorbim despre dotări, de personal calificat și de un nivel minim al serviciilor. Și e normal să fie așa. Căci nu poți transporta persoana decedată cu căruța ori într-o dacie papuc, nu poți efectua îmbălsămări în bucătăria de vară și nu poți face îmbălsămări cu un angajat care n-are cursuri pentru așa ceva.

Sînt, pînă la urmă, niște norme de bun simt și decență, și care țin și de sănătate. Căci firmele care se ocupă cu astfel de activități au obligația să se autorizeze la Direcțiile de Sănătate Publică. Iar DSP-urile au obligația să efectueze controale și să ia măsuri, acolo unde se impun.

Mai exact, pentru a funcționa în domeniul ăsta, al serviciilor funerare, ai nevoie în primul rînd de un aviz primit de la autoritățile locale – consiliu local – precum și de o autorizație primită din partea Direcției de Sănătate Publică.

Situația, de fapt, e cam nasoală, căci practica și teoria nu prea se pupă

Cu toate că a trecut mai bine de un an de cînd noile norme au intrat în vigoare, iar cei care au afaceri în domeniul pompelor funebre ar fi trebuit să își autorizeze firmele, în prezent – din cele aproximativ 20 de firme de pompe funebre de la nivelul județului – una singură este autorizată și alte două sînt în curs de autorizare, conform directorului DSP Alba, Alexandru Sinea.

De ce nu sînt celelalte firme autorizate? Păi pentru că ar trebui să facă niște investiții, să aibă mașini dotate corespunzător, să aibă sedii cu camere dotate corespunzător, să aibă personal calificat și așa mai departe. Numai că asta înseamnă bani. Iar băieții care fac afaceri în domeniu vor nu să cheltuie ci să facă bani. Și, vorba aia, pînă la urmă mortului nu-i pasă că i se face înbălsămarea undeva într-o hală ori bucătărie de vară. Iar familia habar n-are, că doar cine merge să vadă ce-i face ori să verifice dacă firma are instrumentarul sau personalul angajat. De-astea există instituții precum DSP, să verifice și să-i autorizeze doar pe cei care îndeplinesc condițiile.

Conform DSP Alba, în 2017 – ca urmare a unei solicitări venite de la minister – au fost efectuate mai multe controale atît la cimitire cît și la firmele de pompe funebre. S-au dat doar niște avertismente.

raspunsdspalba

Pe undeva poate fi înțeleasă o anumită clemență, o anumită păsuire din partea autorităților, căci investițiile pentru a te conforma cu legislația se ridică totuși la niște sume. Însă clemența n-ar trebui să dureze o eternitate. Mai ales că vorbim de o afacere din care se fac bani, în care statul bagă bani și, nu în ultimul rînd, de niște norme de siguranță în ce privește sănătatea.

Pe de altă parte, directorul DSP Alba, Alexandru Sinea, ne-a declarat că – imediat după modificările aduse legislației în vigoare – acesta i-a invitat, în mai multe rînduri, pe toți prestatorii de servicii funerare la sediul instituției, pentru a le pune în vedere noile nomre, însă doar o parte din ei au răspuns. Semn că mulți n-au chef să joace după reguli, sau pur și simplu nu le pasă. Pentru că, deh, sîntem în România, țara lui ”merge și așa”.

Conform spuselor lui Alexandru Sinea, directorul DSP Alba, există în plan, pentru luna iunie a acestui an, o nouă serie de controale. Ceea ce e bine. Sau, mă rog, ar putea fi bine, în cazul în care firmele de pompe funebre ar face acel minim efort pentru a se autoriza, pentru a îndeplini condițiile de lege. Și dacă acele controale nu se vor fi finalizat doar cu niște simple averismente.

Nici la Spital situația nu e prea roz, deși lucrurile par să se schimbe

Spitalul județean de urgență, care e și e parte în tot acest circuit al afacerilor cu bani din ”marfă” de la decese, n-are nici el o situație prea roz.

Spre exemplu, pînă recent, instituția nu deținea o mașină proprie care să fie omologată pentru transportul celor decedați. Iar cum firme autorizate nu prea sînt, trebuiau să se descurce cum puteau.

Diana Mârza – Manager Spitalul Județean Alba

Acum, însă, conform doamnei Diana Mârza, managerul Spitalului Județean de Urgență Alba, a fost achiziționată – cu 249.000 de lei  – o mașină care îndeplinește toate condițiile spre a fi avizată și autorizată în transportul cadavrelor. Așa că, cel puțin în cazul deceselor survenite în urma unor accidente, și care necesită control din partea Medicinei Legale, transportul va putea fi făcut de către Spital, în regie proprie. Asta dacă, desigur, se va rezolva problema cu personalul, căci în prezent există un singur șofer pentru activitatea asta, care altfel necesită permanență.

Diana Mârza ne-a declarat însă că se încearcă instituirea unui sistem de gardă la domiciliu, iar șoferii să fie solicitați – și plătiți pentru orele prestate – doar atunci cînd situația o cere.

Dacă  în ce privește cazurile de accidente, sau decese care necesită un control din partea medicului legist, Spitalul va reuși – se pare – să găsească o soluție de funcționare în legalitate, mai complicat e însă cu transportul decedaților de la morgă.

În prezent, pe ușa spitalului există o listă cu toți furnizorii (sau aproape toți) de servicii funerare din Județ. Numai că, așa cum vă ziceam, o singură firmă deține autorizație. Ceea ce înseamnă că, din morga spitalului, într-o instituție publică, pot face afaceri și firme care funcționează cam pe lîngă lege.

Lista cu firmele de pompe funebre afișată în Spitalul Județean Alba

Practic, dacă eu îmi iau mîine o dacie papuc și-mi fac o firmă cu obiect de activitate de pompe funebre, aș putea face afaceri într-o instituție publică, deși nu dețin autorizație pentru asta. Care autorizație trebuie emisă de o instituție ce-și are sediul taman în curtea Spitalului Județean.

Intrarea în legalitate și conformarea cu legea e un proces care durează

Ce-i drept lista de la morga spitalului, cea care stă lipită pe ușă, e acolo de destul de multă vreme. Dinainte ca noile norme să intre în vigoare. Și e primită, conform managerului Diana Mârza, de la Direcția de Sănătate Publică Alba. Și, din ce am înțeles în urma discuției purtate cu dînsa, urmează să fie cerută de la DSP o listă actualizată, în care să fie precizată și situația firmei privind acreditarea.

Iar această listă urmează să fie trimisă, din ce am înțeles în urma discuției cu Alexandru Sinea, directorul DSP Alba, către Spitalul Județean Alba, de îndată ce ea va fi solicitată. În plus, așa cum ziceam și mai sus, urmează ca în lunile următoare să fie controlată și activitatea firmelor de pompe funebre, care – între noi fie vorba – ar fi trebuit ca, în mai bine de un an de cînd au fost controlate și avertizate, să fi luat măsurile necesare pentru a funcționa legal.

Situație nu e nici pe departe una roz

Și sigur că, în cazul în care mîine ar mai funcționa doar firmele autorizate, ne-am trezi cu o situație de monopol, căci una singură e autorizată iar celelalte două, care – din datele noastre – sînt în curs de autorizare, mai necesită cîteva luni pentru a îndeplini condițiile necesare (fiind vorba de pregătirea personalului, la niște cursuri de autopsieri).

Pe de altă parte, vorbim totuși de o afacere de milioane. Statul se bucură (și deși sună cinic, așa e, căci un pensionar mort e un pensionar mai puțin care atîrnă la buget) atît de tare încît dă mai 1.000 de euro ajutor de înmormînare. Iar pînă vom găsi nemurirea, o să devenim cu toții marfă pentru acești afaceriști. Deci investițiile s-ar justifica în așa o afacere. Mai ales că, iată, există de mai bine de un an clemență cît încape.

Și-apoi, de ce n-ar merita, mortul sărmanul, puțină decență din partea instituțiilor statului? De ce n-ar putea un român, măcar la propria lui înmormîntare, să fie tratat de stat cu exigență și cu decență, în cadrul unor norme normale și, mai ales, respectate?

Știu, e destul de greu, chiar imposibil, să mai faci o reclamație – odată ce ești mort – cu privire la propria ta înmormîntare, pe motiv că n-a fost făcută în condițiile legii. Și știu că, fiind o afacere în care se învîrt milioane, stat, afaceriști, băieți în sutană și tot ce mișună în jurul cadavrelor se constituie într-o clică, într-un frumos joc de complicitate din care se scot bani și pentru a cărui funcționare în ilegalitate n-ar fi de mirare să aflăm că tot mortul e de vină.

Lasa un raspuns

avatar
  Aboneaza-te  
Notificare