Am încercat să prezint în fotografiile următoare situația juridică, primită de la primăria Alba Iulia, a celor peste 700 de străzi din orașul nostru.
Cu roșu sunt reprezentate străzile private , cu mov sunt cele mixte și cu albastru cele publice.

După cum se vede, fie că e vorba de zona Partoș – strada Ana Ipătescu, zona „Dinamită”, zona „Șeigău”, zona „Emil Racoviță”, zona „Alba Iulia-Micești”, zona străzii Baba Novac sau deasupra de depozitul de armament, ori „Valea Popii” sau zona străzii „Făgăraș” și zona străzii „Tarnița”, 90 la sută din străzile nemodernizate nu sunt publice, și prin urmare investițiile publice sunt imposibile!

Marea provocare a administrației locale este și va fi aceasta. Să accelereze procesul de trecere a străzilor în domeniul public și, acolo unde se confruntă cu blocaje, să implementeze procese de expropriere.

Din nefericire primăria Alba Iulia continuă să bată pasul pe loc în acest sens complăcându-se în situația în care rețelele de utilități sunt dezvoltare de mii de albaiulieni, pe banii lor.

Cei care își doresc aceste hărți în format PDF sau în Autocad, pot să îmi scrie pe adresa de email trifumircea@yahoo.com.

Mircea Trifu, consilier local ANA – Acțiunea Națională Alba

0 0 Vot
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest
0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile