Referitor la „Întâlnirea Cetățenească” de astăzi, la ora 17:00, din fața școlii generale Micești doresc să fac următoarele precizări:

Atât timp cât mai există cel puțin o familie, care dorește pentru copiii ei să învețe la școala generală din Micești, școala nu se va închide!! Acest lucru a fost deja stabilit printr-o hotărâre în instanță, ca urmare a unui proces. Acțiunea noastră de astăzi are un singur scop, achiziția de către primărie a unui teren între Alba Iulia și Micești, pe care să fie construit un complex școlar modern, care să deservească în viitor întregul cartier Alba Iulia-Micești, unde locuiesc deja peste 800 de copii.

Când va fi gata, doar părinții copiilor vor putea să decidă la care școală trebuie să meargă aceștia. La cea veche sau la cea nouă. Am dorit să fac aceste precizări ca să fiu clar înțeles de toți miceștenii, iar cuvintele mele să nu poată fi răstălmăcite de politruci cu experiență în acest domeniu.

Pe mine mă cheamă Mircea Trifu, nu Florin Roman și nici Mircea Hava. Părinții mei au fost dascăli, m-am născut și am trăit înconjurat de cei mai sensibili dintre oameni, cei mai sufletiști, adică profesorii din mediul gimnazial, în special.

Consider că cei ce se joacă de 30 de ani cu domeniul învățământului și-l batjocoresc sunt josnici.

Mircea Trifu, consilier local A.N.A.

Lasa un raspuns

avatar
  Aboneaza-te  
Notificare