Datele privind execuția bugetului UE pentru perioada 2014-2020 ne arată că, deși urmăm drumul bun, suntem încă departe de eficiența pe care ne-o dorim cu toții, în ceea privește absorbția fondurilor și implementarea proiectelor la nivelul Comunității Europene. Potrivit datelor de la Comisia Europeană, la nivelul exercițiului bugetar 2014-2020, valoarea plăților făcute în cadrul programelor a ajuns la 310,6 miliarde euro, dintre care 281,1 miliarde au fost plăți efective în cadrul proiectelor, în timp ce 29,5 miliarde au fost pre-finanțări. Iar situația plăților efectuate până la data de 30 septembrie 2021, în cadrul programelor derulate în exercițiul 2014-2020, reprezintă abia 64% din totalul de 485,577 miliarde alocate pentru întreg exercițiul bugetar.

Din păcate, nu ne putem lăuda nici de data asta: rata de implementare a proiectelor din România, în sensul plăților efectuate în raport cu suma totală disponibilă, este, din sursele oficiale ale Comisiei Europene, de numai 55%. Suntem sub un blestem al timpilor pierduți și nu avem nici o scuză. Am început târziu accesarea și tot ce mai putem face e să ne apucăm de treabă în ceea ce privește implementarea. Fiindcă, altfel, PIERDEM BANII! Iar realitatea ne zice-n față că mai avem la dispoziție DOAR DOI ani, în care mai putem accesa tot ce n-am fost în stare să luăm până acum.

Am spus-o de multe ori. Și o mai zic o dată, fiindcă mulți par să nu audă iar asta ne costă: Uniunea îți pune la dispoziție bani, dar nu ți-i bagă și-n în buget. Există o singură rețetă câștigătoare pentru banii europeni. Iar rețeta asta trebuie aplicată de administrații pregătite și eficiente. Aici se pierde cel mai mult timp, cu cele mai puține remușcări și consecințe când vine vorba de a penaliza pe cineva. Se pare că lentoarea ne acaparează și ne dereglează și pentru noua perioadă de programare 2021-2027, ca între 2014-2020. Ne trebuie, musai, ordonatori de credite serioși, capabili să se pregătească din timp și să se asigure nu doar că există specialiștii dar și că există banii pentru cofinanțarea proiectelor. Degeaba ai glia, dacă nu ai sapa să te-apuci de treabă. Pe înțelesul tuturor, avem nevoie de responsabilitate, nu povești. Formele publice ale documentelor ce stau la baza Acordului de Parteneriat și programelor operaționale s-au blocat la luna octombrie 2020. De ce mă îngrijorează? Simplu: pentru că de aceste negocieri și de actualizarea sumelor depinde succesul Acordului și operaționalelor. Pentru că fără ele, nimeni nu va deconta ceva!

 Eu și colegii mei, europarlamentarii PPE,  susținem continuarea și eficientizarea programelor de coeziune la nivel european. Cu toate astea, avem mare, mare nevoie de o abordare mai eficientă a modului în care managementul proiectelor poate fi preluat distribuit la nivelul Uniunii. Ne dorim, de asemenea, o simplificare a birocrației și o păstrare a regulilor la un nivel simplu și aplicabil, pe durata etapelor unui proiect. Și, desigur, susținem o bugetare bazată pe performanță, pe rezultate.

E clar că distribuția banilor europeni trebuie să fie una mulțumitoare pentru fiecare stat membru însă, în același timp, trebuie să pricepem că acest lucru generează competiție și, implicit, performanță. Vă spun clar: regulile sunt aceleași pentru toți și, cel puțin în ce privește banii europeni, ne putem bate de la egal cu oricare stat membru. Cu o singură condiție: să avem proiecte scrise bine și la timp, experți care știu să facă asta, administrații conduse de oameni care înțeleg importanța scrierii, asigurarea unei cofinanțări și implementarea unui proiect.

Mircea Hava, eurodeputat PNL

Membru al PPE

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest
0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile