Suntem pe val și e un val mai mare decât precedentul.

Avem cea mai mică rată de vaccinare din UE și toate datele statistice arată că cei mai expuși sunt cei care nu-s vaccinați. Ei ajung la ATI, ei crapă primii din cauza Covid. Cei care au făcut vaccinul fie nu se îmbolnăvesc fie fac o formă mai ușoară, care nu necesită terapie intensivă.

Campania de vaccinare a fost o glumă tristă, căci celor care ne conduc le-a păsat de alte chestii, deși știau că vine valul patru și că are să fie nasol.

Sistemul sanitar e la fel ca în primul val, căci nu s-a făcut mai nimic. Iar ne-a luat valul pe nepregătite. La fel de pregătit e și sistemul educațional, unde suntem la fel de bine pregătiți pentru online ca și în urmă cu un an.

Suntem proști! Să ai acces gratuit la un vaccin care-ți poate salva viața și să nu-l faci pentru că ce, teorii ale conspirației și alte prostii? Lipsă de educație și durere la bască! Iar ce e mai trist din toată povestea asta e că o mare parte a oamenilor din sistemul medical nu s-au vaccinat! Unde-ai mai pomenit așa ceva? E incredibil! Medici, asistente și oameni care lucrează în spitale, care știu și văd primii ravagiile pe care le face Covidul, nu s-au vaccinat! Politicieni de prim rang nu s-au vaccinat! Suntem imbecili! Dacă era pe pile și pe bani, probabil că am fi avut o rată mai mare de vaccinare. Așa, dacă e gratis, am ținut parcă morțiș să arătăm lumii cât de proști și needucați suntem. O bună parte dintre români sunt niște imbecili fuduli, care știu ei mai bine orice. Nu trebuie să ne zică nouă nimeni ce și cum, că noi suntem și singuri capabili să reinventăm roata.

În general mă amuză prostuții care se hrănesc din teorii ale conspirației. Pentru că de cele mai multe ori e genul acela de prostie inocentă și nevinovată. Fie că vorbim de prostuți care cred că pământul e plat, de imbecilași care văd te miri ce conspirații la orice pas ori de tembelișori care contestă încălzirea globală, ei sunt în general inofensivi și haioși.

Nu și când vine vorba de pandemie sau vaccin. Asta pentru că imbecilii ăștia, în loc să ne facă să râdem, ne pun tuturor viața în pericol.

Precum Mama Omida, deja îi văd pe unii cum au să se lamenteze prin comentarii. Că libertate, că dreptul lor de a nu se vaccina, că nu-ți poate comanda nimeni. Asta de la cei care nu-s iremediabil pierduți, că mai sunt și ăia care se tem că le implantează CIA cipuri sau că vrea Bill Gates să le controleze creierele, ori alții care neagă pur și simplu existența unui virus. Și, desigur, ar mai fi și cei care pun la îndoială eficiența ori siguranța vaccinului.

Ei bine, fie că e vorba de drepturi și libertăți, fie că e o paranoia altoită cu prostie, fie că vorbim despre neîncrederea în eficiența ori siguranța vaccinului, toate variante de refuz la vaccinare sunt greșite și inacceptabile.

Și asta pentru că NU, nu ești liber să faci ORICE într-o societate. Nu ai dreptul să nu te vaccinezi, atât timp când decizia ta pune în pericol viața altora.

Dacă așa ar sta lucrurile, și ai putea face chiar ce vrei, înseamnă că ai putea să nu plătești taxe pentru că nu ești de acord cu modul în care Guvernul cheltuie banii. Înseamnă că ai pute să refuzi să-ți faci o carte de identitate pentru că n-ai încredere în stat. Înseamnă că ai putea să faci zeci de chestii aberante în lumea reală dar care, undeva într-un vid guvernat de propria ta minte găunoasă, au caracter de lege.

Așadar, pe scurt. E dreptul tău să nu te vaccinezi? Nu, nu ai dreptul ăsta. Apartenența la o societate presupune reguli, iar una din ele e să nu faci rău semenilor tăi. Dacă nu te vaccinezi le pui viața în pericol. Dacă vrei să faci parte dintr-o societate, respecți regulile. Libertatea absolută nu există.

Crezi că nu există virus și vor să-ți implanteze cip, să te urmărească, e mâna ocultei? Nu, nici vorbă de așa ceva. Virusul există! O spun specialiștii și o confirmă miile de nume de pe crucile din cimitire.

Crezi că vaccinul nu-i sigur, te întrebi dacă o să pățești ceva? Nu, nu o să pățești nimic. Șansele să pățești ceva de la vaccin sunt la fel de mari ca acelea de a fi lovit de trăsnet în timp ce ai prins un somn de 60 de kile, pe Mureș, și te trage după el, cu barca, de la Alba Iulia la Sântimbru. Toate instituțiile serioase din domeniu spun că vaccinul e sigur. Toți specialiștii din domeniu spun că vacciul e sigur. Și că funcționează!

Cine-s eu să spun toate astea? Sunt un simplu om, nicidecum vreo autoritate sanitară care deține adevărul. Însă, într-o lume normală, competențele se deleagă. Nu ai cum să le știi pe toate, însă poți apela la surse credibile. Te poți încrede în oamenii de știință pentru vaccin, așa cum o faci în orice alt domeniu.

Și știi care e treaba? Că nu, n-am nici eu încredere în autoritățile noastre. Nu Cîțu și nu politicianul român m-a convins. Nici măcar cei care conduc sistemul sanitar românesc. De convins m-au convins nemții, francezii, englezii, americanii, austriecii, israelienii. Când ei toți spun că există Covid îi cred. Când comunitatea științifică internațională spune, la unison, că trebuie să fac asta și asta, atunci îi cred și o fac. Dacă ministrul israelian al sănătății spune că trebuie mască, îl cred. Dacă ministrul sănătății din Germania zice că vaccinul e bun, îl cred.

Procesul ăsta de vaccinare trebuie gândit fix în schema lui Karl Popper. Anume că ceea ce unii consideră a fi „dreptul” lor, acela de a nu se vaccina, ne duce într-o situație paradoxală, fix precum cea a toleranței față de cei intoleranți. Pot să fiu tolerant cu cineva atât timp cât acțiunea și atitudinea celui pe care-l tolerez nu-mi face rău.

Faptul că unii refuză să se vaccineze, din motive de libertate, că așa vor ei, conspirații sau alte motive decât medicale, că există și cazuri de persoane care chiar nu pot face vaccinul, și poate ar vrea, ei bine acest refuz al multora îmi pune mie viața în pericol. Pune în pericol viața familiei mele și a prietenilor mei. Iar asta nu pot tolera!

4.8 5 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest
0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile