În perioada 20-21 iulie, jandarmii albaiulieni împreună cu efective din cadrul  Grupării de Jandarmi Mobilă “ Regele Ferdinand I” – Târgu-Mureş vor asigura, măsurile de ordine publică şi siguranţa participanţilor la manifestările cultural artistice care vor fi organizate în comuna Avram Iancu şi în zona Muntelui Găina. Misiunile jandarmilor au în vedere asigurarea unui climat de normalitate civică şi de siguranţă   şi vor viza în principal prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială. 

În vederea prevenirii unor incidente nedorite, amintim tuturor participanților la aceaste manifestări să se conformeze indicațiilor forțelor de ordine și ale organizatorilor, să adopte un comportament civilizat, să evite consumul excesiv de alcool și să semnaleze orice comportament contrar normelor legale de conviețuire.

Supunem atenţiei celor care vor participa să nu lase în urma lor resturi menajere depozitate în spaţii neamenajate, să fie echipaţi adecvat vremii, să nu distrugă mediul înconjurător, să nu aprindă focul în locurile neamenajate, să nu distrugă semnele de orientare turistică şi să nu intre cu autoturismele în zonele marcate.

De asemenea, recomandăm  tuturor celor ce vor fi prezenți, având în vedere numărul mare de participanți, să acorde o atenție deosebită bunurilor personale și să sesizeze imediat prin apel la 112 sau direct jandarmilor care asigură măsurile de ordine, orice neregulă constatată.

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul

Lasa un raspuns

avatar
  Aboneaza-te  
Notificare