Lucrări pentru îmbunătățirea calității apei, la Ocna Mureș

Amplasamentul pentru investiția „Reabilitare aducțiune SP Galda – Teiuș – Aiud – Ocna-Mureș” a fost predat marți, 28 iulie 2020. Potrivit Primăriei Ocna Mureș, această investiție face parte din cadrul proiectului major „Reabilitarea și extinderea sistemelor de apă și apă uzată în județul Alba, 2014-2020”, în valoare de 114.079.588 euro, cofinanțat din Fondul de Coeziune în cadrul Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), 2014-2020.
Lucrarea este în valoare de 61.290.604,93 lei, fără TVA, cu o durată de execuție de 34 luni de la data ordinului de începere, plus 36 luni perioada de notificare a defectelor. Investiția cuprinde reabilitare aducțiune SP Galda -Teiuș – Aiud – Ocna-Mureș, în lungime totală de aproximativ 39,9 km, reabilitare aducțiune SP Galda – Teiuș – Aiud – Ocna-Mureș – traseu modificat în municipiul Aiud, în lungime totală de circa 3,5 km, conducte pentru conectare rezervoare Teiuș la SZA Alba, în lungime de circa 2 km.
Lucrările vor fi executate de Asocierea Construcții S.A – Instal Service Technology S.R.L.
Contractul de execuție a fost semnat în data de 28 mai 2020 între reprezentanții SC APA CTTA SA și Asocierea Construcții S.A – Instal Service Technology S.R.L. Această investiție în infrastructura de apă din județul Alba are un efect major în calitatea serviciilor pe care SC APA CTTA SA le va avea după finalizarea lucrărilor. Reamintim că la ora actuală aducțiunea de apă spre Ocna Mureș funcționează pe conducte montate în jurul anului 1970. Ea a fost proiectată și executată la cerințele populației din acea vreme. În cei aproape 50 de ani de funcționare numărul de consumatori a crescut permanent și semnificativ, au fost racordate între timp comune, sate, cartiere, ceea ce a dus la suprasolicitarea instalației și de aici desele avarii.
Noua aducțiune este proiectată la o capacitate net superioară față de cea existentă, acest lucru ducând și la îmbunătățirea calității apei potabile și a serviciilor SC APA CTTA SA în localitățile pe care le deservește.

foto: Primăria Ocna Mureș

0 0 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest

0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile