Decât „Crimă și pedeapsă”, mai bine „Dune”. Literatura SF îi este „dragoste-dragoste” pentru că „are tot ce conține restul literaturii, plus încă ceva”. Îi place pentru că îl provoacă intelectual. O citește dintotdeauna și a început să o scrie acum vreo 25 de ani. De atunci, a scris mai multe cărți și publică în mod constant la reviste SF. I se întâmplă să piardă controlul propriilor texte și să ajungă, prin ele, unde nici nu și-ar fi imaginat. Uneori, personajele lui au complet alte planuri decât ar fi vrut el și își aleg singure drumul prin poveste. Acesta este Lucian Dragoș Bogdan*, probabil singurul scriitor SF din Alba Iulia.
Rep: Lucian Dragoș Bogdan, scriitor SF din Alba Iulia, bine te-am găsit! În primul rând, te rog frumos să te prezinți.
LDB: Sunt albaiulian, născut în Alba, crescut în Alba. Am făcut Facultatea de Științe Economice la Cluj. Am aproape 40 de ani. Printre altele, mă ocup cu scrisul. Asta e o pasiune pe care o am de mult și sper să o continui încă o vreme.
Rep: De unde a pornit și de când?
LDB: A pornit din copilărie, dintr-o joacă. Obișnuiam să realizez benzi desenate și la un moment dat o vecină m-a întrebat de ce nu scriu. Încet-încet am început să scriu și am ajuns să scriu mici povestiri. Una am trimis-o la Almanahul Copiilor, înainte de 90, și am fost menționat la Poșta Redacției. Probabil că dacă nu aș fi fost menționat acolo, m-as și oprit, dar asta m-a încurajat, am mai scris. La un moment dat, prin anii 90, am decis că nu am deloc talent și am vrut să mă las de scris.
Rep: Mai ții minte cum se numea și despre ce era prima povestire?
LDB: Da. Se numea Triunghiul Bermudelor și era despre trei oameni care ajung în Triunghiul Bermudelor, unde exista o entitate extraterestă care îi făcea pe toți oamenii să dispară și controla toate formațiunile pământului, cutremure, vulcani, etc. Ulterior, o versiune revizuită a ei a fost și prima mea povestire publicată, în ziarul Alba Forum din 1991. Apoi am avut niște povestiri citite la Radio România Tineret și apoi, încet-încet, am publicat în reviste, ulterior pe internet.
Rep: Ai început direct cu SF?
LDB: Direct cu SF! A fost dragoste la prima vedere și a rămas până în ziua de astăzi dragoste-dragoste. Mi se pare că SF-ul conține tot ce conține restul literaturii plus încă ceva.
Rep: Ce ai publicat până acum?
LDB: Am publicat povestiri în reviste pe hârtie și online. Am publicat și patru cărți**: primele două au fost volume de povestiri apărute în 2004, apoi în 2006 un roman, a urmat o pauză de găsire a unui drum în scris, apoi, în 2014, am publicat un roman SF și un roman polițist, iar acum, sper, anul acesta în toamnă, să iasă un nou roman SF.
Rep: Este gata deja? Cum se va numi?
LDB: Se numește Omul Fluture. Este scris, predat la editură. E un roman scris în colaborare cu o scriitoare din Ploiești, Teodora Matei. Am publicat deja online fragmente din el. Acum mai lucrăm la încă un roman, pe care sperăm să îl publicăm anul viitor.
Rep: Am auzit că vei lansa un volum la Târgul de Carte de la Alba Iulia, în mai.
LDB: Este vorba despre romanul polițist Pânza de păianjen, apărut anul trecut și lansat deja anul trecut la București. Anul acesta îl voi lansa și la Alba Iulia.
Rep: Cum se întâmplă când scrii? Simți că se apropie starea? Ai un program?
LDB: De vreun an de zile încerc să scriu zilnic câteva pagini și lucrez cam tot timpul în paralel la vreo 4-5 povestiri și vreo 2-3 romane. După o vreme, intrând în ritm, nu mai pot să nu scriu.
Rep: Ideile vin scriind?
LDB: Am unele idei care vin înainte, în general citind o altă povestire sau o carte, de la evenimente din viața reală, mi le notez și încep să le dezvolt.
Rep: Cât la sută se scrie singură o carte?
LDB: Surprinzător de mult. Cel mai fascinant lucru sunt personajele. Se poate întâmpla ca un personaj secundar de care am nevoie la un anumit moment al intrigii să își ceară dreptul să fie personaj principal. Atunci trebuie să rescriu tot ce am făcut până atunci. La romanul polițist de care îți spuneam, am vrut să scriu diferit față de SF. Mie îmi plac mult descrierile. Aici am vrut să am acțiune și dialog. Aveam vreo trei personaje conturate, în rest doar niște nume care s-au dezvoltat pe parcursul cărții și am fost surprins la ce nivel au ajuns, nu mi-aș fi imaginat. La romanul la care am colaborat cu Teodora Matei, două dintre personajele principale, la discuția inițială, erau niște mențiuni. S-au dezvoltat în așa fel încât acum nu ne imaginăm cum ar fi arătat romanul fără ele.
Rep: Când știi că o carte este gata?
LDB: O carte nu este gata niciodată. Mereu găsești câte ceva de adăugat, de corectat, până la un moment în care spui „gata!”. Am văzut la mulți scriitori că nu știu când să spună „ho!”. De multe ori, ei rămân ancorați la o singură carte, la care lucrează poate prea mult, și renunță la alte proiecte din care ar putea să iasă lucruri frumoase.
Rep: Există scriitori care scriu mereu despre același lucru, un pic altfel. Cât de important e să ai o tematică variată?
Eu încerc să ating cât mai multe teme și genuri. O iau ca pe o provocare. Așa am ajuns să scriu și cartea polițistă. Am fost tentat să încerc. Acum 10 ani nu eram tentat, și am pierdut eu. Părerea mea este că trebuie să accepți provocarea scrisului și să vezi ce iese. Am teme care apar în mai multe dintre cărțile mele. Cei care mă cunosc, citindu-mi cărțile, îmi recunosc stilul, chiar dacă din afară nu se vede.
Rep: Se poate vorbi, la tine, despre obsesii literare?
LDB: Nu știu dacă am neapărat obsesii. Viziunea mea asupra vieții se apropie de cea taoistă sau zen-budistă și automat asta se reflectă și în ceea ce scriu. Cred în bunătatea oamenilor, cred că nu există oameni definitiv răi. Nu cred nici în binele absolut, nici în răul absolut. În general în ceea ce scriu eu nu apar personaje negative, nu este o luptă între bine și rău. Este același lucru, văzut din alte perspective, care uneori se întâmplă să nu fie pe aceeași lungime de undă. Nu am personaje conflictuale a priori. Conflictul apare într-o conjunctură. Am avut un picuț emoții cu partea asta, pentru că în ziua de astăzi pe asta se pune accentul, pe conflictul dintre bine și rău. Dar am avut surpriza plăcută să constat că tocmai asta i-a atras pe mulți la ceea ce scriu eu: lipsa acestui conflict. O altă temă care apare la mine este acceptarea situației. Personajele mele nu încearcă să schimbe situația ci să învețe să accepte că sunt așa cum sunt, exact la locul potrivit, și că li se întâmplă exact ceea ce trebuie să li se întâmple.
Rep: Simți câteodată că până și tu înveți câte ceva de la personajele tale?
LDB: Eu cred că da, dar e greu să-mi dau seama cine pe cine controlează.
Rep: Te-ai simțit vreodată controlat de un personaj?
LDB: Da! Mi s-a întâmplat să nu știu sigur dacă eu am scris povestirea sau ea m-a scris pe mine. Pentru că nu pot să rămân indiferent la ceea ce a rezultat din cartea respectivă, chiar dacă , bun, am scris-o eu, dar de multe ori se întâmplă parcă să nu fiu eu acolo, parcă s-a scris prin mine. Sunt unele pasaje care se scriu prin mine și când le recitesc mă gândesc „wow, oare chiar eu am scris asta?”. Aici poate unii ar spune că încerc să pozez în ceva, dar chiar ăsta e sentimentul. Sunt pasaje pe care, da, le am clar în minte, și merg așa cum vreau eu să meargă. Dar sunt proze pe care eu vreau să le duc într-o direcție și ele nu vor, eu trag de ele și ajung, după ce am tras de ele, să îmi dau seama că trebuie să le las să meargă cum vor ele.
Rep: Pai și cum faci față chestiei ăsteia de scăpare a controlului?
LDB: Greu, că sunt Rac. Greu, dar e un sentiment plăcut, tocmai pentru că îmi plac foarte mult provocările. Scăpând controlul apare ceva la care nu m-am gândit, ceva care mă duce într-o altă direcție. De multe ori ajung într-un punct din care nu mai știu încotro să o iau. Atunci apelez ori la o baie, o plimbare pe afară, muzică și găsesc ce trebuie ca să merg mai departe. Am mai constatat că dacă scriu în fiecare zi, nu mi se mai întâmplă să nu știu pe unde să merg mai departe. Trucul ăsta l-am învățat citind autobiografia lui Asimov (n.r. Isaac Asimov, 1920-1992, scriitor SF american) și într-adevăr funcționează. Este foarte important să ai o rigurozitate în tot ceea ce faci, gen a trece scrisul de la simplă pasiune, la meserie.
Rep: Ți se întâmplă să îți spună textul dacă e suficient de bun sau nu?
LDB: Da. Sunt texte care poate mi se par bune, dar apare o doză de subiectivism. Apare emoția aceea: „e bun textul, din punctul meu de vedere, dar dacă cititorului nu îi spune nimic, e slab”. Eu ca scriitor, scriu pentru că îmi place, dar mă interesează și părerea cititorului, că altfel, de ce aș vrea să public? Din moment ce îmi doresc să fiu publicat și cumpărat, încerc să găsesc o cale de mijloc între ce aș vrea eu și ce vrea cititorul. Asta nu înseamnă cădere în comercial ci găsirea unui echilibru. De la cititorii mei, am pretenția să gândească. Eu îi rog pe toți cei care îmi citesc cărțile să îmi trimită feedback, pentru că așa reușesc să îmbunătățesc ceea ce scriu.
Rep: Că tot ai adus vorba despre „cumpărat”, cum te consideri tu pe piață?
LDB: Eu mă consider la început, un scriitor mic. M-aș bucura ca cei care mi-au cumpărat ultimul roman să vrea să îl cumpere și pe următorul și dacă mai aduc încă vreo 2-3 pe lângă, o să fie și mai bine. Feedback-ul pe care l-am avut despre ultimul roman SF scos anul trecut a fost încurajator, recenziile au fost mai bune decât mă așteptam, dar asta mă și obligă pentru următoarele cărți. Ca poziție, sunt la început de drum.
Rep: Deci ai planuri mari!
LDB: Am planuri mari, dar asta depinde de mine, cât de bine reușesc să scriu.
Rep: Te-ar tenta să abordezi și alte genuri? Cam ce?
LDB: Acum da. M-ar tenta orice. Am anumite rezerve față de genurile sumbre, macabre. Aici chiar am avut o problemă când editorul mi-a cerut să scriu o carte polițistă, pentru că mie nu-mi plac chestiile psihotice, cu oameni obsedați, nu mă atrag. O carte polițistă, cu crime, automat presupune și scene mai sumbre. A fost o provocare să caut modul de abordare de care să fiu mulțumit și am ales calea umorului negru. Dar consider că la un moment dat trebuie să învăț să trec peste rezervele mele și să văd cum aș putea aborda orice gen literar, în așa fel încât să fiu mulțumit, pentru că altfel ar fi o limită pe care mi-o impun singur și din care eu am de pierdut.
Rep: Ai menționat mai devreme că ești Rac, de aici ți se trage discreția asta extremă vis-à-vis de „gașca scriitorilor” din oraș?
LDB: Este felul meu de a fi. Întâi îmi place să stau și să observ cum se mișcă apele, sunt mai timid de felul meu, dar după ce ajung să mă simt în largul meu mă deschid foarte mult. Legat de partea scriitoricească, deocamdată nu am prea avut legătură cu ea și pentru că, în general, SF-ul e privit ca un fel de Cenușăreasă. E pus la colț, „nu e literatură serioasă”. Atunci am preferat să nu ies foarte mult, să nu ajung în discuții pe tema asta. Cui aș putea să spun, de exemplu, că un Dostoievski pe mine mă plictisește? N-am chef să-l citesc!
Rep: Ce scriitori îți plac?
LDB: Există scriitori care îmi plac și cu care am crescut, dar despre care îmi dau seama că dacă i-ar citi noua generație, nu i-ar înțelege. Un Isaac Asimov, care scria foarte bine dar nu avea pe nicăieri calculatoare, nu ar putea să fie înțeles în ziua de astăzi. Mie mi-au plăcut foarte mult Asimov, Frank Herbert, Orson Scott Card. Dintre scriitorii actuali, Alastair Reynolds îmi place foarte mult, Vernor Vinge, Ursula K. Le Guin – într-un fel, romanul SF de anul trecut, îi este dedicat ei, pentru că îmi place foarte mult cum scrie. Apoi, Connie Willis, Greg Egan îmi place teribil că scrie hard-SF, tocmai asta îmi place că mă provoacă intelectual foarte mult.
Rep: Dintre filme, există ceva mai SF decât Star Trek? SF-urile scoase în ultimii ani par foarte previzibile în comparație cu el, care, chiar dacă a fost realizat acum peste 40 de ani, are o mulțime de idei noi.
LDB: Star Wars!
*Lucian Dragoș Bogdan a absolvit secția de matematică-fizică a Colegiului HCC din Alba Iulia, apoi a obținut licența în Management la Facultatea de Științe Economice de la UBB Cluj, după care o diplomă de analist programator. În paralel cu scrisul, a lucrat ca informatician, caricaturist, economist, director de marketing și vânzări, editor-șef al revistei virtuale Wordmaster. De câțiva ani, se ocupă de copii cu autism, ca educator la un centru de recuperare din Alba Iulia.
**Până acum, a publicat două colecții de povestiri în 2004 – Trilogie și Zeul Kvun, în 2006 romanul Frontiera, iar în 2014 romanele Vraciul de pe norul interior și Pânza de păianjen. În 2015 va apărea un nou roman, Omul Fluture, scris în colaborare cu Teodora Matei. Are o colecție lungă de publicații în diverse reviste și, în lucru, o mulțime de proiecte. Mai multe informații și legături spre magazine online în care se găsesc cărțile lui Lucian Dragoș Bogdan, pe site-ul oficial.
