Avem o primărie super supra dimensionată, cu peste 850 de angajați. Și încă se mai fac angajări.
Avem o poliție locală ce funcționează ilegal, supra-dimensionată, cu peste 100 de oameni în condițiile în care legea permite un maxim de 1 polițist localnic la 1.000 de locuitori. Avem o administrație cu șefi și șefuleți, cu tați, mame, fii și fiice, nepoți și cumetri, fini și mătuși, toți bine sub același acoperiș al bugetului local. Avem o întreagă pleiadă de sinecuriști, înșurubați cu un talent acrobatic în fel și fel de proiecte cu finanțare europeană și rezultate lipsă în materie de ceva palpabil pentru oraș. Avem cete întregi de practicanți ai turismului bugetar și cărăuși de valize ce se plimbă în excursii pe te miri unde, lipsite de sens ori logică, și absolut fără vreun beneficiu pentru oraș.
Or, dacă din totalul angajaților îi scădem pe toți ăștia de mai sus, pe șefi și șefuleți, pe sinecuriști, pe cei din tagma nepotismelor, o să ajungem la concluzia ciudată că n-avem, dom’le, destui oameni care să și muncească.
Există, fără doar și poate, mulți oameni în Primăria asta care chiar muncesc. Mulți dintre ei cât pentru doi, trei sau chiar patru atârnache ajunși în post pentru că mămica, tăticu sau primărelul a făcut să fie bine.
Și mai există mult, mult tupeu în Primărie, în rândul șefilor. Căci, iată, în nețărmurita ei mărinimie, Primăria Alba Iulia ne oferă nesperata șansă de a face voluntariat în instituție. De a învăța, carevasăzică, de la specialiștii lui fired fish, despre cum se face să fie bine, ca să nu fie rău. Adică, ocazia de a munci pe moca pentru instituție. Că deh, e și Primăria Alba Iulia un model de eficiență, un model de instituție unde nu doar că oricine își dorește să muncească moca, să fie voluntar adică, dar stau tinerii pe la cozi, gata să plătească, numai să fie lăsați pe acolo.
Îmi și imaginez cum, undeva în lumea asta mare, există un post de frecător de mentă unde, cu un internship din-ăsta la CV, ești ca și angajat.
Băi nene, dar aroganța oamenilor ăstora e fără margini! Auzi la ei, caută voluntari și pun condiții, că să ai așa și pe dincolo, că interviu! Păi nu e mă voluntariatul ăsta pentru oricine! Ce, crezi că poți chiar așa, să muncești moca în instituția aia, să respiri adică același aer pe care-l respiră micii dumnezei ai bugetului local, fără ca înainte să treci prin furcile caudine ale unui interviu serios? Ete na!
Și, uite numai la ei creativitate băi, să dea Tamango în apoplexie, nu alta. Au speriat o poză de pe net și au umplut-o, dragii de ei, creativi, cu niște „incentives” de genul Ești îndrăgostit de Alba Iulia? Ai idei pentru dezvoltarea orașului? Ești pasionat de munca în echipă?Vino să lucrăm împreună! Ah, asta mă, asta mi-am dorit toată viața mă! Că nu-i de ajuns să nu lucrați voi pe banii mei, acum e cazul și să vin eu să lucrez pentru voi, pe banii mei…. Cum dracu n-ați luat mă copii un premiu Nobel pînă acum?
Ah, să nu uit, că m-a dat gata poza aia. Că, poate n-ați observat, că au umplut poza versuri de șurubelniță. Băi, dar poza asta e fix esența muncii din Primărie!
Uite, ăla sanchi tastează la un laptop care e fucking închis! Da mă, stă așa numai, ca un sac de cartofi, și-și odihnește degetele pe tastatură. Fix ca în Primărie.
Altul ține de un telefon care ori e stricat ori n-are baterie. Se ține așa, de el, să nu amețească.
Iar un altul ține în mână un pix cu care pretinde că scrie pe o coală – pe care există deja informații și care e fucking de-a latul pe masă!
Băi, pe bune, n-am asistat vreodată la o sesiune de brainstorming din Primăria Alba Iulia, dar îmi imaginez că fix așa e: unul tastează la un laptop închis, altul se ține de un telefon stricat, în timp ce unul mâzgălește cu pixul niște hârtii pe care le ține în față, de-a latul.
Gata mă, m-ați convins! Mă înscriu, vin voluntar!
