Din cauza vremii nefavorabile, care nu permite finalizarea în trei luni a tuturor lucrărilor amânate timp de zece ani, Primăria Alba Iulia a decis ca festivitățile dedicate zilei de 1 Decembrie 2018 să aibă loc pe data de 1 Martie 2019.

Noi am făcut tot ce ținea de noi, de Primărie, ba chiar mai mult. Vă spun cu cea mai mare sinceritate, și sper că rămâne între noi, că n-aș vrea să se creadă că așa obișnuim noi să atribuim contracte, dar de data asta s-a renunțat până și la acei 10% parandărăt, numai să fie bine și să ne încadrăm în timp. Există însă lucruri pe care nu le putem controla. Nici dacă s-ar lucra 24 de ore pe zi, ba chiar și pe timp de noapte, și tot nu s-ar finaliza parcul din Cetate, Monumentul Unirii și toate celelalte lucrări la timp – ne-a declarat, sub protecția anonimatului, viceprimarul Paul Voicu.

O întârziere de trei luni nu înseamnă însă mare lucru. Dacă ne raportăm la întreaga perioadă de 100 de ani, trei luni înseamnă un procent de 0,25%, ceea ce se încadrează în marja de eroare a oricărui eveniment. În plus, consider că este mult mai important cum sărbătorim și nu când sărbătorim, a mai declarat viceprimarul Paul Voicu, iar albaiulienii pot sta liniștiți că vom sărbători cum se cuvine. Simplul fapt că festivitățile se amână nu înseamnă că nu vom mai avea concerte, artificii ori că nu se va mai da fasole cu ciolan.

(acest text este un pamflet și trebuie tratat cu cea mai mare seriozitate)

Lasa un raspuns

avatar
  Aboneaza-te  
Notificare