După cum se știe, în toată perioada campaniei electorale, Ionuț Dragoș Crișan, candidatul pentru postul de primar la Primăria Municipiului Aiud, împreună cu echipa Alianței USR PLUS Aiud, au mers zilnic pe teren să vorbească cu cetățenii și să afle problemele „de la firul ierbii”. Astfel, una din cele mai des întâlnite probleme, a fost aceea a soluțiilor eficiente pentru izolarea termică a blocurilor cu sprijinul autorităților locale.

Ceea ce trebuie să știe cetățenii, este faptul că există două programe prin care se poate schimba fața orașului Aiud, atât pentru centrul istoric, în situația în care acesta este bine delimitat, cât și pentru zonele de cartiere și condominii. Mai trebuie să existe și o condiție sine qua non: să avem o administrație locală eficientă condusă de un primar responsabil. Până acum, însă, în Aiud nu au fost implementate proiecte pe niciunul dintre cele două programe care vizează renovarea fațadelor clădirilor și îmbunătățirea eficienței energetice. Iar la acest capitol au rămas în urmă atât administrațiile de până în 2016, dar și administrația care se autoevaluează de 10 ori pe lună cu note de 10 fără număr. Iar pentru cei care încă nu știu, vorbim despre ”Programul național multianual privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe”, aprobat prin OUG 18/2009 cu modificările și completările ulterioare, care se adresează cartierelor cu condominii gestionate de asociații de locatari și de măsurile aplicabile potrivit  Legii nr. 153 din 5 iulie 2011, privind măsuri de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor. Ambele constituie oportunități clare de schimbare a modului în care arată orașul nostru drag. De fapt, cartea de vizită a oricărei localități, pentru cei ce tranzitează, o reprezintă în primul rând felul în care arată clădirile și curățenia.

Dar ce înseamnă ”Programul național multianual privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe” și ce putem face prin intermediul acestui program? Ei bine, putem renova fațadele blocurilor de locuințe din cartiere prin anveloparea totală a acestora. Vedem cum arată unele blocuri din cartiere cu anvelopare parțială, cu sau fără zugrăvire exterioară, sau cu un colorit strident și chiar nepotrivit, oferind o senzație neplăcută privirii și chiar dezolantă în unele cazuri. Prin anveloparea totală a blocurilor putem nu numai să schimbam fața cartierelor, ci și mai mult: să oferim posibilitatea tuturor cetățenilor să economisească o parte din banii pe care inițial îi plătesc pe energia termică. Acest program presupune o contribuție de 50% din valoarea lucrărilor din partea Ministerului Lucrărilor Publice (fonduri nerambursabile), 30% contribuție din bugetul local, iar 20% contribuție din partea asociațiilor de locatari. Adică, în mare parte, Aiudul ar putea atrage finanțare nerambursabilă în procent de 50%, pentru schimbarea în bine a cartierelor. Și doar 20% din sumele necesare vor fi suportate de către cetățeni în mod direct.

În ceea ce privește Legea nr. 153 din 5 iulie 2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, prin aceasta vom iniția un program local pentru reabilitare a fațadelor clădirilor private din centrul istoric al Aiudului. Bineînțeles în primul rând vom defini acest centru istoric și îi vom fixa limitele, în urma unui proces transparent pe care îl vom derula împreună cu cetățenii și societatea civilă. Prin intermediul acestei legi, posesorii de clădiri din centrul istoric pot beneficia de execuția lucrărilor de reabilitare a fațadelor clădirilor cu subvenție de 50%, iar diferența poate fi plătită de aceștia în rate fără dobândă într-o perioadă de până la 5 ani.

    Deși aceste posibilități de schimbare în bine a tot ce înseamnă clădiri de interes local există de mulți ani și au fost aplicate de municipii, orașe și chiar și comune, în Aiud din pricina slabei pregătiri și a incompetenței administrațiilor trecute și prezente ele nu au fost și nu vor putea fi valorificate. Și aceste oportunități nu sunt singurele care pod genera dezvoltare!

    Echipa USR PLUS Aiud condusă de Dragoș Crișan are soluții pentru implementarea cu succes a unor astfel de programe. Pe 27 septembrie acordați o șansă oamenilor care pot să dezvolte comunitatea dumneavoastră. OAMENI CA TINE SCHIMBĂ AIUDUL ÎN BINE!

Biroul de presă al USR PLUS Alba

Comandat de Partidul Uniunea Salvați România – Organizația județeana Alba, parte a alianței electorale “Alianța  USR PLUS”, cod mandatar financiar: 21200251

3.3 3 Voturi
Article Rating
Aboneaza-te
Notificare
guest
0 Comments
Raspunsuri in text
Vezi toate comentariile